Harti vechi Oltenia

Hartile sunt realizate in jurul anului 1910 si fac parte din Harta Europei Centrale (scara 1:200000)realizata in Imperiul Austro-Ungar. Versiunea orginala si restul hartilor le puteti gasi aici - 3rd Military Mapping Survey of Austria-Hungary

1916-1917: partizanii din pădurile Olteniei

1916-1917: partizanii din pădurile Olteniei

Ionel Stoica, Liliana Năstase

Elevul Ionel Popescu, în vârstă de 16 ani, se alătură, în anul 1917, unei grupări de partizani care acţiona în pădurile Olteniei. Grupare condusă de „haiducul Victor” – Victor Popescu, unchiul său din partea mamei.

Tânăr şi inocent, Ionel câştigă uşor încrederea celor din jur şi reuşeşte să pătrundă frecvent în mijlocul trupelor germane staţionate în zonă, ca să obţină informaţii. După luni de zile de prigoană prin păduri în care face de toate, se deghizează şi-n femeie ca să transmită mai uşor misive, Ionel Popescu se înrolează în armată şi pleacă pe front. La 24 de ani avea deja trei decoraţii. Mult mai târziu, în anii ’40, refuzând să se înscrie în Partidul Comunist, e dat afară din serviciu. E deportat în Bărăgan şi-apoi trimis la închisoare. Şi-apoi moare. Şi-aşa dispare un erou. Necunoscut, nepomenit.

„Historia” încearcă azi un exerciţiu de recuperare. Cine-a fost Ionel Popescu? Cum era să fii partizan în timpul Primului Război Mondial? Care i-a fost viaţa după anii de partizanat?

Războiul şi ocupaţia

Istoria oficială, de manual, consemnează că la 23 octombrie 1916 începe prima bătălie de la Tîrgu-Jiu, iar trupele româneşti conduse de generalul Ion Dragalina resping ofensiva trupelor germano-austro-ungare. La 11 noiembrie începe cea de-a doua bătălie de pe râul Jiu. Frontul românesc este rupt, armata germano-austro-ungară ocupă oraşul Târgu-Jiu şi pătrunde în Câmpia Olteniei.

Batalioanele româneşti sunt spulberate, dar ofiţerii, printre care şi un sublocotenent, Victor Popescu, aranjează cum pot retragerea spre Craiova şi organizează cu restul trupelor linii succesive de apărare. În aşteptarea rezervelor ruseşti şi româneşti, sublocotenentul Popescu şi camarazii săi rămaşi în viaţă se ascund în pădurile de stejar din împrejurimi.

Cercetaşii trimişi în recunoaştere raportează, după câteva zile, că germanii controlează întreaga regiune şi că dinspre Craiova spre Târgu-Jiu se scurg coloane de prizonieri români. Nici nu-i de mirare: la 21 noiembrie, germanii ocupaseră deja Craiova. Câteva săptămâni mai târziu, la 3 decembrie 1916, armata română pierde bătălia de pe râul Neajlov şi râul Argeş, denumită „Bătălia pentru Bucureşti”. Casa

Regală, Guvernul şi un milion şi jumătate de civili şi militari se refugiază în Moldova, iar restul ţării rămâne sub ocupaţie germană. Peste puţin timp, însă, în pădurile Olteniei avea
să-nceapă să acţioneze un grup de partizani...


Cum se naşte gruparea

Sublocotenent în rezervă, Victor Popescu, simplu învăţător în civilie, a ajuns şef de partizani mai mult dintr-o întâmplare a sorţii, după ce s-a ascuns prin păduri mai multe săptămâni, pentru a nu fi luat prizonier. În noaptea de 6 spre 7 decembrie 1916, cea în care administraţia română se retrăgea în Moldova, Victor Popescu e surprins de o patrulă germană, la locuinţa părinţilor din comuna Valea-cu-Apă şi, pentru a scăpa, ucide doi soldaţi nemţi.

Acesta e, de fapt, momentul în care hotărăşte efectiv să organizeze rezistenţa împotriva nemţilor. Primii care se alătură luptei de gherilă sunt cumnatul său Nicolae Popescu, învăţător în satul Covrigi, şi fiul acestuia, Ionel Popescu. Nepotul său, adică, pe-atunci doar un adolescent.

„Aşa vor păţi toţi aceia...”

În gruparea de partizani a unchiului său din partea mamei, Ionel Popescu ajunge după ce părăseşte pensionul Stranolga din Craiova. Tânărul ştie foarte bine limba germană, aşa că e folosit de partizanii lui Victor Popescu pentru a se infiltra în taberele nemţeşti. Mic de statură, cu figură de copil, stabileşte repede relaţii cu plantoanele germane, observă cu atenţie ce trenuri staţionează în gară, când pleacă, ce transportă. Deghizat în femeie, e folosit adesea ca şi curier, pentru a duce informaţii comandamentului condus de generalul Eremia Grigorescu.

În martie 1917, tânărul Ionel Popescu e prins însă de nemţi. Capturarea lui de către poliţia militară de ocupaţie vine în urma unui şiretlic. Nemţii infiltrează ca spion pe Aftangel Toma, călugăr la Mănăstirea Tismana, pe care-l pun să slujească la biserica din Balboşi, comună situată în zona de acţiune a grupului de partizani. Înainte însă ca tânărul partizan să fie transferat la Turnu Severin, camarazii săi din pădure reuşesc să îl elibereze. Şi, ceva mai târziu, în noaptea de 30 spre 31 mai 1917, călugărul spion Aftangel Toma e asasinat de partizani. Care lasă pe trupul său şi un mesaj: „Aşa vor păţi toţi aceia care îşi trădează fraţii şi stau în slujba duşmanului”.

Atac asupra garnizoanei germane din Târgu-Jiu

Cea mai răsunătoare lovitură e dată în luna iunie 1917, când partizanii atacă oraşul Târgu-Jiu şi forţează garnizoana inamică să-l părăsească. Ascunşi în munţi şi aprovizionaţi de ţărani, gruparea rezistă mai multe luni. De altfel, şeful grupării, „haiducul Victor” (cum i se spunea lui Victor Popescu), trecea adeseori neobservat pe lângă patrulele germane deghizat în cioban, preot sau cerşetor. La un moment dat, recompensa pe capul „haiducului” ajunge şi la 30.000 de lei, iar nemţii fac totul ca să distrugă gruparea.

Peste 700 de martori sunt anchetaţi cu sălbăticie de către trupele de ocupaţie pentru a afla ascunzătoarea partizanilor. După executarea a zece camarazi, Victor Popescu decide să plece în Moldova şi ajunge nevătămat în tranşeele Armatei Române alături de cinci tovarăşi, printre care şi nepotul Ionel Popescu. Şi cu asta se sfârşeşte povestea grupării de partizani din pădurile Olteniei.

Arestare

Date fiind însă faptele de tânăr partizan, tânărul Ionel Popescu e decorat cu Virtutea Militară, în prezenţa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand. La 19 ani se înrolează elev-sergent în Regimentul 7 Roşiori şi continuă lupta pe front.

La 24 de ani, tânărul primise deja trei decoraţii pentru fapte de luptă. După război, se angajează ca poliţist, ajungând comisar cu funcţia de şef al Biroului Judiciar al Poliţiei Mehedinţi. Mult mai târziu, din cauza refuzului de a se înscrie în Partidul Comunist, în 1945, e dat afară din Poliţie. Iar în perioada 1 aprilie 1947 – 17 iunie 1951, cel mai tânăr partizan din Primul Război Mondial se află în arest la domiciliu, acuzat fiind de „activitate contra clasei muncitoare”.

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, în iunie 1951, Ionel Popescu, împreună cu familia, e deportat în Bărăgan, în comuna Pelican din raionul Călăraşi. Rămâne aici până în ianuarie 1956. Urmează apoi anchete dure ale Securităţii. Potrivit unui document întocmit de Securitate la 28 februarie 1958, Ionel Popescu e acuzat că, „în timpul cât a fost şeful detaşamentului de Poliţie Găeşti, a urmărit activitatea elementelor comuniste”.

După ce doi informatori, „Popescu Gheorghe” şi „Marin Vasile”, dau mărturii, ofiţerii de Securitate concluzionează: „trecându-se la verificarea materialului informativ, furnizat de agenţii de mai sus, s-a ajuns la concluzia că Popescu Ionel a desfăşurat activitatea de agitaţie cu caracter duşmănos împotriva regimului democratic popular şi trăia cu speranţa într-o eventuală schimbare a regimului din RPR prin declanşarea unui nou război mondial de către imperialişti”.

Moarte

E arestat de două ori: octombrie 1957 – ianuarie 1958 şi octombrie 1959 – aprilie 1964. E torturat zile în şir. Securiştii îi rup maxilarul şi îl ţin mai multe zile fără mâncare. Potrivit sentinţei, prin care a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiuni de uneltire împotriva ordinei sociale, Ionel Popescu a fost arestat „pentru că în perioada anilor 1956-1959, s-a manifestat duşmănos faţă de diferiţi cetăţeni, afirmând că regimul democrat popular se va schimba, desconsiderând realizările acestuia şi căutând să semene neîncredere în rândul cetăţenilor, declarându-se de acord cu activitatea foştilor legionari.

Executarea pedepsei a început la 2 octombrie 1959 şi a expirat la 28 septembrie 1969”. Ionel Popescu e eliberat în baza unui decret de graţiere, foarte grav bolnav, şi moare în spital după şapte săptămâni. Apucase însă să-şi vadă familia – singura bucurie după ani întregi în care durerea i-a fost şi prieten şi duşman.

Sursa: Historia.ro

Biserica veche din Măceşu de Sus (jud. Dolj, monument istoric)

În ceea ce priveşte datele şi tradiţiile referitoare la existenţa unor lăcaşuri de închinare pe raza comunei, se afirmă că de-abia în secolul al XVIII-lea, în anul 1793, s-a construit o bisericuţă din scânduri. Întrucât materialul de construcţie a fost uşor deteriorabil, lăcaşul de cult a dispărut cu vremea, mai ales când s-a luat iniţiativa construirii bisericii de pe moşia Arnota, din cărămidă, şi a cărei târnosire s-a făcut în anul 1825.

Această bisericuţă dăinuie şi azi. Astăzi face parte din Patrimoniul Naţional Cultural, fiind declarată monument istoric.

Cu privire la această Biserică, deţinem următoarele date:
în primul rând, să înfăţişăm pisania care se conservă pe fron tispiciul Bisericii:
"Această Sfântă şi Dumenezeiască Biserică, ce prăsnuieşte hramul „Sfântul Nicolae”,„Sfinţii Voievoiezi” şi „Cuvioasa Paraschiva", s-a zidit din temelie, prin osteneala Domnului Neagoe Cio banul, şi s-a săvârşit prin Domnul Năstase Chintescu, dimpreună cu tot satul, după cum se vede în zilele prea înălţatului nostrul Ion George Dimitrie Ghica - voievod cu blagoslovenia Prea Sfinţiei Sa le, Părintelui Episcop Neofit al Râmnicului Noul Severin. S-a să vârşit la leatul de la Hristos 1825 - Noiembrie - şi s-a restaurat la 1882. S-a zugrăvit din nou, prin îndemnul şi stăruinţa preotului George Stoenescu şi a locuitorilor Iovan Zână, George Ştiucă, Nicolae Dragomir, Pătru Dinu Logofătu şi mai mulţi locuitori."

Zidirea acestei Sfinte Biserici a pus şi temeiul permanentei fiinţări a comunei Măceşu de Sus.

În pisanie se aminteşte despre un cioban, pe nume Neagoe. Se spune că acest cioban provenea de prin părţile Cărbuneştilor, din ju deţul Gorj. Era înstărit, căci, după tradiţie, ar fi posedat peste 1.000 de oi. Familia sa era formată dintr-o soţie şi un singur copil, pe care, în anul 1810, o boală nemiloasă îl răpeşte pentru veci din sânul celor dragi. Neagoe Ciobanul, zdrobit de durere, recules, dându-şi seama de nimicia averilor pământeşti şi de deşertăciunea vieţii, se hotărăşte să se lepede de tot ceea ce este pământesc, de toată agoniseala, şi să- şi consacre toată viaţa şi toată averea zidirii unei biserici.

Astfel, procedează la vânzarea oilor, pe care le dă unui negus tor grec, pe nume Enache Medelnicerul. Acesta venea în ţară cu băr cile, pe Dunăre, şi poposea la Bechet, la Bistreţ, cumpărând brânză şi lână pentru negustorie. El cumpără oile lui Neagoe Ciobanul. Deîndată ce a primit banii, a pornit să procure cărămida nece sară construirii unei biserici care să fie închinată memoriei fiului său şi a familie sale.

Nu se ştie din ce loc a achiziţionat această cărămidă de di mensiuni minime şi de o consistenţă care îi permite să înfrunte vea curile, cu toate asperităţile vremii. Neagoe Ciobanul, ctitorul princi pal al acestei biserici, nu poate duce la bun sfârşit construcţia, ter minând sumele financiare şi simţindu-se epuizat sufleteşte. Atunci intervine în ajutorul său un arendaş al moşiei Cârna, pe nume Năstase Chintescu, şi se apelează şi la concursul consăteni lor lui Neagoe, care erau însetaţi de a-şi vedea visul împlinit. Năsta se Chintescu, personal, aduce şi zugravi şi tot el indică modelul zu grăvelii bisericii.

Din cuprinsul pisaniei, care încă mai figurează pe frontispiciul bisericii, remarcăm faptul că ctitorii principali ai construcţiei au fost Neagoe Ciobanu şi Năstase Chintescu, ale căror eforturi conjugate au condus la zidirea locaşului de cult. Lor li s-au adăugat, la recon strucţia din 1882, Iovan Zână, George Ştiucă, Nicolae Dragomir şi Patru Dinu Logofatu.

Iovan Zână a fost înmormântat lângă biserică, în partea de nord, împreună cu soţia sa. Au dispărut crucile de la morminte în decursul vremii, fiind piatră de Bulgaria, cum sunt multe din ele, care încă durează lângă biserică. Acesta era originar din părţile Comoşteniului, fiind cioban de meserie, şi a întemeiat neamul Zănescu. Soţia sa, după mărturiile culese, a fost ucisă de turci.

George P. Ştiucă este strămoşul neamului Ştiucanilor din co mună, familie destul de numeroasă şi din rândurile căreia au ieşit o seamă de intelectuali şi oameni de vază, iar Costică Ştiucă era expo nent al aceleiaşi familii.

Nicolae Dragomir făcea parte din neamul Dragomir, familie de seamă în comună, iar Pătru Dinu Logofatu, locuia chiar lângă biserică.
Biserica este construită în formă de corabie, însă fară turlă. S-ar pu tea ca zidarii să se fi conformat unei mode generale în vremea aceea de construcţie a bisericilor căci, mai toate care sunt construite atunci, au aceeaşi formă. Biserici asemănătoare au existat la Măceşu din Vale, la Nedeiţa, un sătuc în Lunca Dunării, la Comoşteni, care este şi astăzi deschisă cultului, Bistreţ şi la Gângiova, în prezent demolată, .

Turla de mai târziu a fost ridicată în anul 1860, la stăruinţa lui Gavrilă Diaconeasa, care era nepot şi fiu de preot. Cu acest prilej, s-au făcut reparaţii generale la biserică, stabilindu-se de jur împrejur nişte picioare din cărămidă (contraforţi) care trebuiau să susţină zi durile bisericii, ce căpătaseră fisuri în urma cutremurelor ce avuse seră loc pe parcursul vremii. Turla prezenta caractere gotice, prin formele ogive şi zvelte ale coloanelor de la ferestre. S-a reînnoit şi zugrăveala, după cum se constată din analiza zidurilor care indică zugrăveli suprapuse.

La început, această biserica a fost acoperită cu material de baltă (stuf) care, prelucrat şi tratat cu diverse substanţe devenea impermeabil, rezistând multă vreme. Aceasta ar fi fost o practică a vremii, generalizată. Este de presupus că, la data când s-a adăugat turla, s-a schimbat şi acoperişul.

Interiorul, bine împărţit în compartimentele tradiţionale: Altarul, Naosul, Pronaosul şi Tinda, iar între Naos şi Pronaos - peretele des părţitor cu două ferestre şi uşă la mijloc pentru comunicare. Femeile nu depăşeau această delimitare, ba o păstrau cu aleasă sfinţenie.


Ferestrele mici, cu dimensiunea de 0,60 m înălţime şi 0,30 m lăţime, având caracter strategic, aşa cum se află la multe biserici vechi, caracter învederat şi în sistemul de încuietoare a uşii principale care, pe dinlăuntru, era prevăzută cu drug din trunchi de lemn de esenţă tare, care se introducea cu capetele în scobituri adânci, săpate în zid.

La restaurare, meşterii au desfiinţat acest sistem, mai ales la uşa veche, construită din lemn tare şi cu o grosime impresionantă, dispărută în trecerea armatelor hitleriste pe aici. Zidul bisericii, în grosime de aproximativ 0,70 m, este din cărămidă de fabrică, de dimensiuni foarte mici şi cu caracteristici mecanice care-i vor permite să dureze secole, fără a se deteriora.

În general, arhitectura bisericii este simplă şi nu prezintă orna mente deosebite. Rămâne valoroasă concepţia bolţii interioare care, cu toate că biserica a avut multă vreme acoperişul distrus, a rezistat.



În anul 1880, biserica este din nou supusă restaurării, sub pastoraţia preotului Gheorghe Stoenescu, şi apoi zugrăvită, lucrările fiind finalizate în 1882. În privinţa construirii contraforţilor, unele mărturii afirmă că acum s-au zidit şi nu în 1860, când a fost adăuga tă turla, căci în anul 1880 s-a produs un cutremur.

În anul 1926, marele istoric Nicolae Iorga vizitează comuna şi biserica, declarând-o drept monument istoric pentru valoarea ei do cumentară şi construcţia atât de puternică. A trebuit ca, mai târziu cu mulţi ani, să se ia măsuri, prin grija şi atenţia preotului Nicolae Iliescu, pentru reconsiderarea acestui monument.

În cel de-al doilea război mondial, cu prilejul staţionării trupe lor naziste pe raza comunei, în trecerea spre Bulgaria, au făcut loc de cantonament în curtea largă a acestei biserici. Cu aceas­tă ocazie, au devastat mobilierul de lemn, uşa principală şi cele de la Sfântul Altar şi alte obiecte, pe care le-au ars, iar din scândura par doselii au construit un punct de comandă şi observaţie strategic, în punctul Petrimanu.

Multă vreme a fost apoi lăsată în stare de ruină. Neglijată cu de săvârşire, bătută de vânturi şi ploi, şi zăpadă, biserica a rezistat totuşi prin zidurile ei tari precum cremenea şi construcţia bine consolidată.

La ultima reparaţie, contraforţii zidiţi împrejur au fost înde părtaţi, iar tinda bisericii a fost deschisă - înlăturându-se cărămida ce fusese zidită între pilonii din faţă, probabil pentru a feri intrarea de viscole şi ploi torenţiale.

Biserica a suferit mari pagube în decursul timpului. Menţionăm marele uragan, abătut asupra regiunii în anul 1955, când tot acoperişul de tinichea a zburat în aer, aflându-se bucăţi din acest acoperiş tocmai în malurile Jiului, la depărtare de peste 15 km.

Tinda bisericii, deschisă acum, a fost multă vreme ermetic în chisă, prin intercalare de cărămizi zidite în spaţiul dintre pilonii fa ţadei; sigur, din pricina intemperiilor.

Pictura a suferit modificări ori de câte ori a fost restaurată. Toate picturile sunt frescă veche şi caracterele esenţiale denotă in fluenţe vizibile din arta brâncovenească.




Tipicul picturilor este cel tradiţional, cu aşezarea tablourilor în locurile fixate de şcoala picturii bisericeşti: Pantocrator, Evangheliştii, Ierarhii şi Născătoarea - în Sfântul Altar, îngerii pe uşi, Muce nici şi Muceniţe - pe pereţii din laturi, scene din Noul Testament, iar în Tindă, Adam şi Eva, Prooroci, Judecata Viitoare. Originală este imaginea bisericii, în schiţă, pe zidul de Apus.





Pictura a suferit stricăciuni, zgârieturi, ştersături, însă se păs trează destul de vizibil şi astăzi. în afară, pe colţul de sus al zidului dinspre Miazăzi, erau zugrăviţi ctitorii principali ai Bisericii.



De la Biserica veche se mai păstrează puţine obiecte cu valoare documentară: cărţi de cult, icoane, sfeşnice, candele, un icono stas, o cutie a milelor - parte din ele contează ca bunuri ale Patrimo niului Naţional Cultural.

Menţionăm un fapt semnificativ: aflarea în subsolul Sfântului Altar, cu prilejul restaurării, a unor obiecte îngropate - Crucea Răstig nirii, care s-a găsit în stare totală de putrezire încât, la ridicarea ei, s-a transformat în pulbere, resturi de sfinte vase (potir, disc, sfeşnic mic de metal, steluţă etc.) decolorate şi oxidate de umezeală, deteriorate, toate înghesuite într-o oală de pământ. Prin supoziţie, putem afirma că fe nomenul ascunderii în pământ s-a produs în urma unor ameninţări de a fi răpite sau profanate din partea vreunor cotropitori, şi s-au făcut prin grija preotului şi a credincioşilor apropiaţi.

Cărţi de ritual, ce au aparţinut Biserici vechi şi care se păs trează în incinta monumentului, sunt următoarele:

1. Evanghelia - cu coperţi din piele, tipărită în anul 1812, la Buda, pe timpul împăratului Francisc I al Austriei, care nu cuprinde însemnări importante;
2. Sfintele şi dumnezeieştile Liturghii - tipărite în anul 1814, pe vremea domnitorului Ioan Caragea şi mitropolitului Nectarie;
3. Două minee - la care nu se cunoaşte anul apariţiei şi nici alte însemnări;
4. Octoih - tipărit în anul 1854, în vremea mitropolitului Nifon al Ungro-Vlahiei;
5. Minei - tipărit în vremea lui Barbu Ştirbey, la anul 1852,
şi alte cărţi de ritual, tipărite între anii 1870-1897.
Pe unul din aceste minee există o însemnare a preotului Gheorghe Stoenescu, iniţiatorul restaurării Bisericii de la anul 1880, prin care se atestă existenţa acestei cărţi în Biserică. Era în al doilea an al preoţiei.

Icoanele, care se păstrează în interiorul Bisericii vechi şi care, de asemenea, fac parte din patrimoniul naţional sunt:

1.Icoana ce reprezintă pe Mântuitorul Hristos (icoană îm părătească);
2. Icoana „Sfântul Ioan Botezătorul”;
3. Icoana „Sfântul Arhanghel Mihail”;
4. Icoana „Cuvioasa Paraschiva”;
5. Icoana „Sfântul Ierarh Nicolae”;
6. Icoana „Maica Domnului”;
7. Icoana „Maica Domnului”;
8. Icoana Prăsnicer, pictată în anul 1869 cu inscripţia urmă toare: „Această Sfântă Icoană s-a cumpărat de însumi, cu preţ de 16 sfanţi, şi s-au scris aici să se ştie - cu voia şi cu ajutorul lui Dumnezeu -, Ion Marinescu şi Stanca, soţia sa, 1869 - Decembrie 28”.

Curtea bisericii, în suprafaţă de aproximativ 6.500 mp, împrejmuită cu sârmă împletită, nu poate fi protejată în condiţii bune, din pricină că este situată la marginea perimetrului canalului de nord şi prin mijlocul ei este un drum de picior ce nu se poate desfiinţa. Prin curtea bisericii vechi se face trecerea spre ţarina de Nord, spre câmp. La intrare străjuie doi duzi, cărora nu li se cunoaşte vârsta, şi sunt scorburiţi de vechime, fiind de crezut că au fost plantaţi odată cu edificarea construcţiei. Calea spre biserică este pietruită din ve chime, în prezent curtea nu este cultivată, dar în urmă cu peste 20 de ani jumătate din ea era plantată cu pomi fructiferi, care nu au dat randament, şi care au fost defrişaţi cu vremea, iar cealaltă jumătate era cultivată cu felurite legume, fiind lotul experimental al şcolii ge nerale din comună.

În curte se află cruci vechi ce indică morminte din vechiul cimitir, ce a existat pe lângă biserică, primul cimitir al satului.

Referitor la morminte sau pietre funerare, menţionăm că, lân gă Biserica Veche, se află mormintele preoţilor slujitori; pe una se poate desluşi numele preotului Duicu, precum şi anul când a încetat din viaţă. Celelalte nu se pot descifra. Tot pe lângă biserică se mai află şi crucea lui Costache Ştiucă, unul dintre epitropii de altă dată.

De asemenea, încă mai dăinuie resturi de pietre şi cruci fără inscripţii. Nu se cunosc meşterii care au zidit biserica, în afară de pictorul care a executat ultima zugrăveală, un oarecare Stoenescu, prevăzut în josul Pisaniei, acum şters prin reparaţia tencuielii.

Sigur că la această biserică, ce aparţinea locuitorilor care lu crau pe moşia mănăstirii Arnota, participau la sfintele slujbe şi cei lalţi locuitori, din mahalaua de pe moşia Brâncovenilor. Ei formau, în mod practic, un singur sat, dar despărţiţi prin administraţia stăpâ nilor diferiţi.


În acest sens amintim plângerea locuitorilor din Măceşu „din Deal” împotriva unui arendaş de moşie, Ioniţă Pleşa, care administra moşia Marii Bănese Brâncoveanca, aflată la Arhivele Statului din Craiova, în dosarul nr. 16, din anul 1842, la fila 66, în care se arată:

Acest arendaş a înşelat pe cinstitul Departament al Treburi lor din Lăuntru şi a obţinut aprobare să ne mute pe noi, satul Măce şu Românesc din Deal şi să ne amestece cu satul Măceşului Sârbesc din Vale, unde nu este încăpere de locuinţă nici pentru ei care se află acolo - strâmtoare, lipsă de apă, când vine Dunărea îneacă grădinile cu bucate, casele şi altele”.

În această plângere, locuitorii motivează rămânerea lor în Măceşul din Deal pe faptul că aveau biserică de zid, „satul este lo cuit din vechime şi ne-am făcut şi pătul de rezervă, şi altele”. Men ţionăm că acest „pătul de rezervă” era prevăzut în Regulamentul Or ganic. Mai departe, în plângere, se arăta că: „Avem acolo apă (este vorba de apa potabilă - n.n.) şi lărgime pentru hrana vieţii”.

Se aleg din rândurile locuitorilor trei bărbaţi destoinici, şi anume Lazăr Epure, Stan Raţă şi Ţenea Sârbul, care „vor merge pe jos la Bucureşti şi să se prezinte în faţa lui Vodă Bibescu, pentru a-i înmâna personal această jalbă.”

Au plecat cei trei reprezentanţi, îmbrăcaţi corespunzător şi având hrană îndestulătoare, şi au mers vreme de şapte zile, până la Bucureşti, prezentându-se la domnitorul Bibescu, căruia i-au expli cat uneltirile arendaşului moşiei Brâncoveanca.

Fiind informat domnitorul cum că satul are biserică din zid, aşa cum erau directivele date, şi cum puţine existau pe atunci, anu lează deîndată hotărârea dată de Departamentul Treburilor din Lăuntru, dând decizia de rămânere pe loc a satului Măceşu din Deal.

Astfel, Biserica a asigurat întemeierea şi existenţa pentru tot deauna a comunei Măceşu de Sus.

Biserica a făcut şi mai mult pentru sat. Aşa, de pildă, în anul 1852, cântăreţul de strană Stan Grigore devine primul iniţiator al şti inţei de carte în sat, adunând copiii pe care îi învăţa alfabetul chirilic.

În anul 1864 se definitivează unirea celor două grupe de măceşeni, cei de pe Arnota cu cei de pe Brâncoveanca, prin legea rurală a lui Cuza, care îi contopeşte şi pentru faptul că cei din deal aveau biserică din zid. Rămâne satul Măceşu „din Deal”, Măceşu de Sus, până în zilele de acum.

O carte postala veche

O carte postala veche cu faimosul Petrache Lupu de la Maglavit.

Craiova Veche in Imagini

pe facebook aici - http://www.facebook.com/pages/Craiova-veche-in-imagini/259281224357?v=info

De prin lume adunate....

Un site interesant, cu si despre Balcani, facut de oameni din Balcani - Balkan Travellers.

Salonul Naţional de Fotografie-Document – Craiova, 2010

Mai jos, puteţi vedea imagini de la Salonul Naţional de Fotografie-Document – Craiova, 2010,desfăşurat între 15-20 iunie în Piaţa „Mihai Viteazul”. Evenimentul a fost reflectat şi în ziarul Gazeta de Sud.

Si cainii se impusca...nu-i asa?

Un videoclip-raspuns pentru toti cei ce urasc animalele, in general, cainii comunitari, in special, si care vor ca acesti caini sa fie omorati, indiferent de metoda:

Poeme de Ionel Cipureanu

Ionel Ciupureanu este cunoscut auditoriului underground romanesc mai mult prin contributia sa la textele formatiei Terror Art. Colaborarea sa cu o formatie punk este numai o parte din activitatea sa literara. A publicat mai multe volume de versuri incepand cu 1994 cand Pacea Poetului (edit. Ramuri) a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Au urmat Amos (edit. Spirit Romanesc) in 1996 si Falci (edit. Scrisul Romanesc) in 1999. La inceputul lui 2002 a publicat tot la Scrisul Romanesc un volum intitulat "Krampack". Cele opt poezii prezentate aici sunt inedite si fac parte dintr-un proiect viitor al poetului.

"L-am cunoscut pe Ionel Ciupureanu cu multi ani in urma cand Eugen Negrici l-a trimis la mine. De la prima lectura, mi-am dat seama ca e vorba de un poet adevarat, puternic si original. Versuri intunecate, mizantrope, „bacoviene“, ca ale lui nu aveau cautare in vechiul regim. Dupa 1989, l-am publicat in Romania literara, pe o pagina intreaga precum merita. In marea lui modestie Ionel Ciupureanu nu avea nici macar o fotografie, necesara pentru a ilustra pagina. Singura imagine despre sine, poetul o incredinta versurilor sale, si ce versuri! Ionel Ciupureanu este unul dintre cei mai autentici poeti aparuti in ultimele decenii." (Nicolae Manolescu)

PE SPATE PE BURTA

Tin minte
prostul de timp nu s-ar uita la
maimutele alea batrane
cu bluza deschisa
deasupra durdulii
cu noroiul atarnat plescaind sub noroi
si cerul acolo-n vecii vecilor
cu rotunjimea aplecata s-o-ndoi
descheiata nitel
transparenta
la-nceput insarcinata cu paie
ce nu se mai rup
parca turband de unde au iesit
intr-un fel bune si moi
ca le-am stors in batista

un fel de ochi rau asezat
mai moale spre blond parca plangea
de chestia aia cum ii zice chestiei
in articol se vorbea de numele Lui
am visat ca sa vad
o fleasca din El

cine stie as innebuni sau as divorta
ce nostim
invartindu-ma imi tremurau alea mici
fuga-n sus grozav in jos
smulgandu-le la capatul lumii
cu bucurie stoarse sa se-nnece in aer
pe undeva pe-o platforma
in stramtoare sub perna
dar ieftin
o amintire despre noroc
in razboiul cu un rahat foarte greu
cu fata roasa de zilele moarte
in afara buzelor
la bratul meu seara
spre silueta si spre accentul
intotdeauna de scroafa
cu barbia inapoi si-un cur pentru bis

in schimb pe cuvantul meu invidia
pentru o gaurica in cer
de-L pleznesc cu balele peste tot
pe spate pe burta
sau cel putin in alt loc
piano forte din cotletul de porc
pe caldura asta pianissimo totusi
fumegand cu porcarii ce dracu
din papusa cea grasa scarbos
dezbracata ca vajaia de la poale
sub puful si crema
trancanind cu coada-n sus ca
porcii cocotati zdranganind
proaspeti in ghiare
si spornic ca-s oasele tari
cu pulpa si piept antricoate
fleica de curva
smantana

s-a-mputit starpitura pe urma potop
de fata cu lumea spre gaoacea ei
ca-i flagelare de negru sub vant
cu nasu-i prea lung spionand
unde-i voie sa versi.

FURTUN

Dumnezeu isi economiseste scuipatul
de sete bineinteles
ma stie dintr-un tabel Dumnezeu asta
cu pipi de la ma-sa cu supa de vaca
cu pielea rufoasa pe dedesubt
ca se cojise
si nenorocitele cu socoteala
din toate partile in stil mare
o pereche de papuci camasa

o zi indragostit mi-nchipui ca-s om
o chestie de tabla jur imprejur
din cartile rasfoite
operele si nu mai stiu cum
cazandu-mi matul de la popou
in curul ei cu fata la pacatos
aia de doua ori la pagina 20
o doamna sigur bogata
era onorata pariez
s-o las dracului
regulata sa numere banii
miroase ca alearga
avansuri mama-mama

la-nceput era teapan sincer vorbind
eu cu rochita pe mine
ciucurii fara croiala
o adunatura pe nervi alandala
o cratita mai jos de ceafa zorzoane
pizda la gura
in orice caz fusese jignit
le zicea tatisoare oua batute si chestii
de-o varza cu nimfele pe umeri
putoarea cu nimfele in spatele pietii
cu pula in spatele pomului
si eu cu fustita dezgustator
prin fata pisoarului doar asa
cele sapte minuni si-o singura murdarie
nu puteam in toaleta pe vineri un carnat rupt
si cuvantul ca un furtun
sau ceva despre incarnare ceva simplu
pe dintii lui lapte
mai gros decat la vaca
n-am ce zice mai fina mai moale
pan` la capat cu degetul
trei minute
cu ridurile de la incordare
cu expresia de la cat ma fortasem
cu varful limbii si
fata-n sus
vineri sambata doua
duminica trei.

SEIF FARA BANI

Din toate partile ies varfulete de viermi
si omisiuni de cuvinte
e inteligent Dumnezeu sa-L ia dracul
scumpa mea
in legatura cu trupul

esti fericita
o da
a spus
foarte
un sul de cuvinte in dormitor
in lumea Lui in genunchi
cu obiceiuri de pilda la capatul patului
dand din picioare sa ma proptesc
imitandu-L cu scarba dracu` sa-L ia
chestia puturoasa zau
fara stergar
scartaind ca un seif fara bani
cu nadajde-n scarbosenie
cu lumea de-apoi scarpinandu-ma
in marsul boaselor cu cioburi mobile
din rau in mai rau ca ma rog
cu mirosuri din El
cu obraznicie in peisajul Lui
capabil si sincer
dupa sinceritatea pe care-o citisem
in viata adevarata scarbos
cu otravuri din chipurile proaspat ouate
lingandu-L cand moare
ca-n pivnita cu sobolani din resturi
crestetul capatanii fluturandu-si putoarea
si-un decolteu pentru cuvinte
sa ne-atraga
spre ghearele din gatu-I
intepenite in voal de vaduva proasta
cu-n popou de bebelus batut
cu bocancii
pe jumatate strofa-ntai gata

adio dragostea mea
de la natura un idiot de poet
fotografia ta din cuvinte
si si vorbe cu trei regiune si
optul de caro asta-i succes
zece rosu de doua ori
haine moi ca sa vezi
si si ceva poezie.

FACEAM PRAJITURI

La sfarsitul cantecului ma prapadesc
venira ca noaptea prin mine
in comparatie cu muntii cu
mirosul de ploaie pe capul meu
decolorat sub rochita

mi-ai cumparat un cuvant
si l-am descifrat
bine te ador
salutari ce mai faci
si de asemenea cu dragoste
a ta pentru moarte ce faci
radeam ca murea
faceam ca femeia

in ceata te simti mai batrana
faceai prajituri aveam ce doream
ne comparam nasul
tatele cocul
noaptea ne uitam la biserica
mi-aduc aminte din cauza numelui
prostiile lui fara camasa
ma coceam de caldura ca-s uda
sudoarea dintre mi-a

dat adresa
erau valuri ca se leganau
se fatana el nu spunea nimic
sub fustele ridicate era serios
cu ghete inalte sub fusta
si buzele cand am spus adio
asa fistichiu intr-o parte
asteptaaand ca nebuna
sa viiiinaa spre mine
inainte de potop in varful picioarelor
semnalele plecau discutau
scobeam in nas luni de betie
un suflet de om intr-o carte si
si instrumentul ala cu sange
hi

balanganind-o le aratam ce vroiam
m-am incruntat daca ma-ntrebi
ca boii de la caruta
ce labe avea pentru un om
o reclama ca aia care
te vindeca stimata doamna
ii scrie sa planga era teribil
a murit nu-l mai sufar
fara puncte puncte sa zicem
trista pierdere
cu simpatie
cu un singur i sa zicem
n-are noroc intr-o groapa
n-are decat
ce poftesti al dvs. devotat etc.
oftezi cu spor tine-ma pula ca mor

e-atat adevar in rubrica pentru doamne
cu sinceritate
nu-mi vine cuvantul
care-i cuvantul
aha religia din capul doamnei
minunile sfintilor sfanta fecioara
ionel sfantul
soarele dansand de trei ori
facandu-si cruce cu muribunzii
in numele unui admirator
daca ma-ntrebi.

CEVA SFANT

Da n-a fost niciodata la pat
ca sa para madam
pentru sufletul ei denaturat
de toate bolile si
cutremurele si sfarsitul lumii
cu un barbat ma rog
oricum e-o femeie
o culta
cu doamnele si chelnerii si
cersetorii din fundul patului
de fata batrana pe moarte
cu doctoria si bataturile
langa o cangrena
e-o nenorocita stai nitel
alaltaieri am intrat si parca-mi spunea
ma gandesc ca are carlig
la varsta lui n-o putea
nu ca nu
cu cine sau pe cine
atata vreme cat nu-i
captusindu-si sa-l excite

se prafacea nu-n casa
nu
cu ma-sa ca-n codru cu o invarteala
el cica n-ai dovezi
ma-sii ii placeau stridiile
jartierele
vinerea am vazut cum se umfla
intr-o saptamana renunt
i-am spus ori ea
ori eu
se-ntinde ordinara si taratura
de la obraz
prin toata tara
pan` la primul WC
fara sa pe-undeva pe popoul ei
pe dosul palmei cu degetul mare
intre mine si el cu satisfactie
oricum Dumnezeu stie

incurcatura ramane cu jartierele
cu puful pe fata si
intrebarea-n raspuns
da
ca mi-a spus
la cin` te gandesti cum il cheama cine-i
eu sunt el
nu simte pana nu se preface
oricum s-a terminat pe lumea asta
nu mai conteaza e doar o
nebunie nu stiu asa peste tot
lunga si calda pana-n suflet
paralizata-n spovedanie
si ce bine a
unde si eu am
cu persoana ta copila mea
pe picior la spate sus
da
cam sus
acolo unde te asezi
da
o mana groasa buna palma umeda
cu mirosul lui maritata
cu pocainta
cu toate c-am ras nu-s iapa
se gandea noaptea
mirosea bauturi groase
si verzi si galbene
discuta despre marci postale
era sfarsitul lumii mi-am facut cruce
ca tasnea doar o materie
si ea ca de fier ca mancase stridii
m-am umplut toata
ce idee
o gaura mare in mijloc asta vor ei
ca le-au iesit dintii
ranjetul si mirosul din ea

ne rostogoleam vorbind
totusi dac-ar fi insurat
da
pofteste daca-i face placere
m-a-nnebunit in legatura cu corpul
pe dinauntru de mai multe ori
singura cu ea din cauza lui
ori de cate ori cu trei perechi
ca asa s-a nascut
presupunand ca ar fi luat-o
nu mi-ar pasa la nebunie
as intreba-o fa il iubesti
mi-as închipui ca-i el sau
o declaratie de-a lui
imi placea ca putea
dar sensibila a cedat in
legatura cu corpul si ce-i pe dinauntru
de multe ori gelos
la cine te duci eu ziceam la ionel
ma dadusem de gol
femeile aduc vorba chiar se pricep
si si un aer indiferent
ma prapadeam
esti dispusa ziceam hai
si-o gramada de lucruri
ii lasa gura apa nebunului
se scofalcise ii cadeau carnurile
se caznea sa impinga discutia
ii veneau pandaliile
ma asasina in orice moment
de zece ori cu mine
in adancul inimii mele
s-a si descoperit descoperit n-a fost ticalos
gura spurcata
arsenic pe hartie de muste
pantalonii negri pe scaun la spate
gasitorului recompensa

il excitam in speranta
ca eu zicea
ca eu pot ca-i dau
gustam untul si-am mai zabovit
o inima mea saruta-ma
partea mai intunecoasa se infierbantase
dadea cu gura
a spus e groaznic
mda ca poftim daca nu-ti place de
maica-mea nebunule
de zece ori mai rau oricum
prin deschizatura manusii
pan` la piele
la spate prin ploaie ca tiganii
cu-n aer pervers

el te-am suparat
eu sigur ca da
a trebuit sa-i spun nu te-nteleg
cateodata de doua ori
cand m-a sarutat pe inima
la aceeasi ora
patru
ca ma pudrasem cu tusea-n sange
de data asta fierbinte si
tot tapajul si invalmaseala si
cersetorul acela cu ganduri aievea
condu-ne tu inima blanda
e inteligent omuletul
e omul viitorului
dizenterie nu alta

si-n ziare si la politie
alea brodate de porci peste mine
ceva sfant
sa ling orice
gustos si rumen si fraged
ti-o bagau pe gat ca un compliment
mare taina s-a si desirat
te strange pe solduri nu-i buna zicea
din spate de jos din grasimea
burtii mai sus
o apa chioara
o spalatura de vase
da.

DE CE NU

De cand eram fetita ceva poezie se zburleste
spre poezia lor
stai
în 76 aveau 12
64 cat o fi fost
7 sau 9 cam 82 mi-nchipui
acum 35 sau mai mult sper
nu
cu totul altfel scriu astia
cu
iubirea cu vioara si poezia
si luna nemangaiata
expresiv adica
ochii stralucitori suspinele asta-i inima mea
inteligent
si zisu si ionel si milu si coande
de sandu nu mai vorbim
el e tanar si tinerii-s zei
se-arunca-n mare de ce nu
ca statuieta aia cumparata de mine
degetu-n aer poezie nu alta
ii sarut pulicica
mititica frumusica
o iau in gura cand nu se uita
imi cere s-o sug
e curata e alba
in comparatie cu ale voastre nemernicilor
grozav
un poet tanar frumos
pana lesina
si chiar in public
si-n ziare
dar nu cu palma pe cur
poezia nu-i moarta nu
isi scoate pantalonii sa fie admirata
e-un armasar Dumnezeule
m-as descurca ma excita
rotunjoare si durdulii albe etcaetera
pui mansonul si-alearga-n lanturi
si dorintele si poftele
sa pupi orice atom din slanina-i topita
repede in gang nu importa
cu mumia macelarita
ho misca-ti hoitul zic
bezmetic cu nenorocirea
satisfacuta de caini
catelele din prima baltoaca
dar substantivul e numele oricarei fiinte
poemul cu sangele in sapte splendori
ceva bun si gustos
o mazgaleala scobita in acea fiinta
niste papuci in interior
un capot transparent
o sansa sigura pana-n gat
proaspete vechituri cu
Dumnezeu in marime naturala
zece kilometri in gura-i de marmelada
prafu-n muntii salbatici si
limba-n ceruri
pe urma marea
rostogolindu-se si tot felul de lucruri
turmele misuna de-ti ung inima
ca statueta aia cumparata
de ce nu.

PE BICICLETA

Cu margini zavorat mirosul excita
dadeam sa fug
imi tinea pardesiul se prefacea
de vorba cu ce scrie in ziare
ma imita fluiera intreba
are cautare pe bicicleta
picioarele sus
e ticnit dea Domnul
ceva adanc si chicoteli si prostii
in sine o dragoste otravita
de trupul lui sub voma lui
Doamne

esti o buruiana si-o branza
el bine bine
a fost ultima oara si tot asa
turbat cu ochelarii pe nas
cu gauri sa vars
pe slanina-i topita chilotii
paralizat la vedere
scormonind racaind
de-ti vine sa mori regulat
pe sufletul lui mort
in mocirla si-n adulter subtil idiotul
adulterina cu mult sange
ma opareste oricum rufaria
sange sub clabuci o gramada
de ce nu.

UNEORI

Intr-un orificiu imi pierdeam respiratia
dar soarele intelege si simte
repede uneori
trupul femeii si toata splendoarea

ma uitam peste mare
radeam sub valuri dracu` mai stie
caraind cu duhoarea
razelor linse
frumoase
cu pasul incet si ingrozitor de adanc
repede uneori
cu splendoare

dar orificiile alea sucite
dar insomnia
intr-o doara nu mai importa spre moarte
cu sangele copt si pe furis
repede uneori
ce splendoare.


Sursa: Dark Romania

Imagini vechi Caracal