Muzeul Olteniei-Expozitie cu arme albe si de foc din colectiile Brukhental

O foarte interesanta expozitie de arme albe si de foc precum si de obiecte din cositor s-a inaugurat astazi la Sectia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei din Craiova.Articol detaliat Cuvantul Libertatii

Poveşti din adâncuri, despre naşterea Băniei astăzi

Arheologul Florin Ridiche, prezentând un vas antropomorf şi cel mai vechi vas întreg de lut din România

Mai multe poze despre trecutul Craiovei aici, aici, aici şi aici.

Cărămizi romane, monede, vase ceramice, podoabe, dar şi mărturisiri despre tuneluri de apărare şi morminte prăbuşite dau glas pământului pe care s-a aşezat în timp capitala Olteniei.

un articol de Laura Pumnea

„Copilu’“ Craiova vedea lumina zilei în urmă cu 1400 de ani, după spusele arheologului Florin Ridiche. Precizează că nu trebuie trecută cu vederea legătura straşnică a acestor pământuri cu împrejurimile, unele devenind în timp parte din întinderea urbană a acestor vremuri. E bine de ştiut că la nici 12 kilometri de Craiova, la Cârcea a fost identificat cel mai bătrân sat neolotic din România, de unde se păstrează cel mai vechi vas întreg de lut din ţară, aflat în depozitul Muzeului Olteniei, vas lucrat manual, nu la roata olarului, pictat policrom, ce aminteşte de prima comunitate de agricultori, din zona Viaductului din această localitate.
„În urma săpăturilor s-a găsit o groapă menajeră, cu 8.000 de fragmente ceramice. Ca model, vasele îşi au originile în zona Greciei, la Sesklo, integrate în procesul de colonizare a Europei de către populaţiile de agricultori, care se deplasau lent dinspre Asia Mică spre sud-estul, centrul şi vestul continentului“, a povestit Florin Ridiche, arheolog la Muzeul Olteniei. Oamenii îşi lucrau pământul cu unelte confecţionate din coarne de cerbi şi bouri, aceştia din urmă dispăruţi acum patru sute de ani.

Aşezarea de la Cârcea continuă în Epoca Bronzului, apoi a Fierului, în vremea dacilor şi a romanilor, în timpul lui Mihai Viteazu, de unde este consemnat un cimitir medieval.

„Într-unul din morminte a fost găsit un schelet care avea o seceră înfiptă în piept, ca semn ritualic de îngropare practicat de frica strigoilor“, a mai spus Ridiche, menţionând săpăturile făcute de Marin Nica în locaţiile Viaduct şi La Hanuri din Cârcea. Între comună şi dacii de la Craiova apare cea mai timpurie locuire din arealul actualului oraş, Piaţa Veche, din pământul căreia a fost scoasă ceramică aparţinând Culturii Coţofeni, ce conturează prezenţa primilor indoeuropeni, care pătrundeau pe continentul nostru, în intervalul 3200 – 2700 î.Hr., la începutul Epocii Bronzului, şi care aici s-au instalat unde este acum parcarea din spatele Pieţii Vechi, în apropierea Hotelului Militar.

Două Pelendave

Mereu s-a spus ba că oraşul Craiova se află pe ruinele Pelendavei dacice, ba că pe ruinele Pelendavei romane, pentru ca realitatea să fie existenţa urmelor celor două Pelendave, cea dacică identificată la Cîrligei, în comuna Bucovăţ, iar cea romană la Mofleni, astăzi cartier al Craiovei. „O tradiţie orală recentă a perpetuat ideea unei singure Pelendave în această parte de ţară“, explică arheologul de la Muzeul Olteniei. Construcţia unor garaje acum zece ani, în spatele Bisericii Hagi Enuş, dezgropa dovezi ale unei aşezări dacice, vase ceramice lucrate la roată.

„De asemenea, este foarte posibil ca tezaurul monetar din Valea Vlăicii să fi fost îngropat de dacii de la această comunitate de la Hagi Enuş. În anul 1946, în preajma Anului Nou, s-a descoperit «o ulcică de pământ cu şase monede vechi pe locul din dosul Cantinei Consiliului Popular al oraşului Craiova, care dă spre Valea Vlăicii, cu prilejul săpării unor gropi pentru amenajarea terenului Lumea Copiilor»“, completează Ridiche, cu trimitere la un articol publicat de I. Ionescu, în „Mitropolia Olteniei“.

Acesta a reuşit să fotografieze o monedă, aflată în posesia unuia din muncitorii care a descoperit tezaurul undeva între intersecţia actualei străzi Romul cu Calea Bucureşti şi intersecţia principală din Valea Vlăicii, unde, în perioada medievală, se afla cursul unui pârâu ce curgea spre Valea Vlăicii. Se pare că în antichitate aici exista obiceiul îngropării în preajma unor cursuri de apă a unor astfel de tezaure monetare. Moneda publicată, este din argint, o tetradrahmă de la regele Macedoniei, Filip al II-lea. În ce priveşte monedele descoperite în anul 1946, nu se mai cunoaşte locaţia.

De Pelendava dacică sunt legate vestitul „Tezaur de la Craiova“ şi mormintele princiare tumulare, din preajma poligonului militar de la Cernele.

Aflat la Muzeul Naţional de Istorie a României, „Tezaurul de la Craiova“ conţine 50 de piese de podoabă şi harnaşament, din argint. Se povesteşte că a fost recuperat la sfârşitul secolului al XIX de la nişte negustori evrei, care au aflat că piesele provin din Craiova. Tezaurul a fost luat de nemţi în Primul Război Mondial şi readus după în ţară. Pelendava dacică este distrusă în timpul războaielor daco-romane, iar locuitorii de azi ai cartierului Mofleni stau pe aşezarea construită atunci de romani, posibil ca o mică fortificaţie, de ale cărei urme nu s-a dat. O cărămidă cu ştampila NM (Numerus Maurorum), găsită în zidul Bisericii dela Bucovăţ, bifează prezenţa romană.

„Avem doar urme ale Pelendavei romane, nu putem vorbi de existenţa Craiovei pe ruinele ei“, aduce lămuriri Dorel Bondoc, arheolog la Muzeul Olteniei.

Oraşul de sub oraş

Un teren de lângă Fântâna Obedeanu, în apropierea ANL-urilor din cartierul Craioviţa Nouă, este ştiut de cunoscători drept rezervaţie graţie semnalării acolo a unor locuinţe ale unei populaţii de epocă slavă, şi acoperit în prezent de un strat gros de moloz. Despre slavi se pomeneşte şi pe întinderea platoului pe care se află Casa Băniei şi Biserica Sf. Dumitru şi pe lângă care curgea un braţ al Jiului, la Cernele şi Făcăi.

Despre aceste patru aşezări timpurii slave se spune că stau la baza formării actualului oraş. Muzeograful Toma Rădulescu, şeful Secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, chiar pune centrul de greutate în zona catedralei de azi „Sf. Dumitru“, unde veneau pelerini din toată ţara, dezvoltau dughene şi făceau negoţ. Tot el pomeneşte drept cea mai veche aşezare de sub oraş în zona Calea Severinului, unde conform Legendelor Craiovei, de B.P. Haşdeu, oraşul s-a scufundat şi s-a mutat unde e acum catedrala. La temelia Casei Băniei s-au găsit în perioada 2007 – 2008 vase lucrate la roată, cu motive ornamentale, predominant linii paralele vălurite.
Începuturile urbane sunt plasate în Piaţa Veche, primul târg medieval din zonă, centru de schimb de mărfuri.

Într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab apare prima atestare documentară a localităţii la 1475. Târziu, caracterul de aşezare negustorească, a dus la mutarea centrului administrativ la Craiova. Din construcţia oraşului se pare că a dispărut cimitirul orăşenesc, de la sfârşitul secolului XIII, care s-a prăbuşit. Încă se povesteşte, de altfel, de oseminte înghiţite de aceste pământuri, după mutarea cimitirelor din jurul bisericilor, la marginea oraşului.

„Trecutul este mărturia că strămoşii noştri erau receptivi la o civilizaţie europeană“, punctează muzeograful Toma Rădulescu. O necropolă ar fi existat chiar unde este astăzi Teatrul Naţional. Cu fascinaţie încă se mai vorbeşte despre sistemul de tunele, care porneau de la Casa Băniei şi duceau aproape de Jiu, identificate de asemenea în zona restaurantelor Minerva şi Periniţa. „Eram copil, mergeam cu tata de mână aproape de Periniţa când se demola tunelul din timpul lui Radu de la Afumaţi, sub pretextul că «se bagă partizanii în el»“, îşi aminteşte Toma Rădulescu.

Sursa: Adevarul de Seara Craiova

SImpozion "Oltenia. Interferente culturale" editia a II-a, 2011

Program Simpozion "Interferente Culturale In Oltenia" editia a 2-a

Marţi, 30 noiembrie 2010, ora 11, la Muzeul Judeţean Olt are loc vernisajul expoziţiei „Arta restaurării – ştiinţă şi măiestrie”.

Prin această expoziţie se urmăreşte prezentarea restaurării şi conservării obiectelor pe suport ceramic, lemn policrom, hârtie, metal, textile etnografice.

Conservarea şi restaurarea bunurilor culturale se înscriu în sfera mai largă a activităţii generale de ocrotire a patrimoniului. Deşi nu este vizibil pentru vizitatorii obişnuiţi, în cadrul laboratorului de restaurare – conservare specialiştii ing. chim. Ionescu Virginia- restaurator metal, Nichita Iohana – restaurator lemn şi ing. chim. Dumitrescu Constanţa – conservator, depun o muncă intensă desfăşurată cu pasiune şi migală, prin intermediul căreia sunt salvate elemente care altfel ar risca să se piardă. Icoanele, obiectele ceramice sau din metal precum şi textilele etnografice prezentate în expoziţie stau mărturie a efortului pe care restauratorii şi conservatorii din cadrul Laboratorului de restaurare – conservare al Muzeului Judeţean Olt l- au făcut de- a lungul anilor pentru a recupera şi restitui fragmente de istorie şi artă românească.

Printre cele mai importante piese expuse se numără obiectele ceramice şi din metal provenite din săpăturile arheologice de la Acidava (Enoşeşti – Piatra Olt), dar şi unele exponate din perioada interbelică, icoanele pictate pe lemn din secolul al XIX-lea, monedele turceşti din argint din secolul al XVIII-lea precum şi unele piese de port popular de la începutul secolului XX sau ţesăturile de interior de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Vizitând expoziţia deschisă în perioada 30 noiembrie 2010 – 30 martie 2011, la sediul Muzeului Judeţean Olt din Slatina, str. Ana Ipătescu nr. 1, vizitatorii vor putea afla amănunte despre drumul parcurs de bunurile culturale tezaurizate în colecţiile muzeale din momentul intrării lor în muzeu până în momentul prezentării publicului larg.

Fiind redate în sfârşit circuitului expoziţional, obiectele de patrimoniu expuse sperăm să stârnească admiraţia şi intersul vizitatorilor pentru istoria si cultura locală şi naţională.

Persoană de contact,

muzeograf Balaş Claudia

Prima editie a simpozionului national "Oltenia. Interferente istorice"

Program conferinta "Oltenia. Interferente culturale" 2010

Secţia Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova va organiza mâine, de la ora 10.00, prima ediţie, după o pauză de 15 ani, a Conferinţei naţionale „Oltenia. Interferenţe culturale“. Manifestarea se va desfăşura pe patru secţiuni, Arheologie Preistorică, Arheologie şi Istorie Antică, Arheologie şi Istorie Medievală şi Istorie Modernă şi Contemporană, practic fiind acoperite toate epocile istorice. Lucrările acestei conferinţe sunt onorate de prezenţa unor personalităţi marcante ale culturii româneşti, cum ar fi academician Răzvan Theodorescu sau prof. dr. Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului. De asemenea, şi-au anunţat prezenţa la acest simpozion specialişti de la prestigioase instituţii de cultură din ţară şi străinătate, cum ar fi Universitatea „A. I. Cuza“ din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi, Universitatea „Spiru Haret“ din Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Universitatea din Craiova, Universitatea din Aachen (Germania) sau alte muzee importante din ţară. Nici institutele de cercetare din cadrul Academiei Române, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ Bucureşti, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor“ Craiova, Institutul de Artă şi Arheologie Cluj-Napoca, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului Bucureşti, Institutul de Antropologie „Fr. I. Rainer“ Bucureşti, nu vor lipsi de la manifestare.
Lucrările prezentate în cadrul Conferinţei naţionale vor fi publicate în anuarul Muzeului Olteniei „Oltenia. Studii şi Comunicări. Istorie-Arheologie“, vol. XVII.

sursa: Gazeta de Sud.

Oltul are 726 de monumente istorice de valoare naţională. Ce facem cu ele?

Ocupând locul 13 la nivel naţional, Oltul, cu cele 726 de monumente istorice, ar trebui să fie un reper pe harta ţării, în comparaţie cu alte judeţe, care abia adună în patrimoniu 100 de monumente. Şi, totuşi, Oltul nu e un reper istoric. De ce? Cine ştie! Poate ştiu doar autorităţile, care nu mai dau nici o importanţă valorilor istoriei, prin neacordarea de fonduri pentru întreţinerea acestor monumente?!

Restul articolului aici.

Sursa: Ziarul de Olt.

Cetăţuie din epoca romană, descoperită la Lipovu – Dolj

O cetate îngropată în pământ, o mănăstire ascunsă într-o pădurice, rămăşiţele unei civilizaţii de neolitic sunt doar câteva dintre misterele care aşteaptă să fie elucidate. Toate acestea se găsesc în Lipovu, o comună cu o mare încărcătură istorică, pe care nici localnicii nu o cunosc în totalitate. La rândul lor, istoricii sunt uimiţi de bogăţia dovezilor arheologilor, însă lipsa fondurilor nu le permite acestora să scoată la suprafaţă elemente care ar putea reconstitui o civilizaţie de mult apusă.

Restul articolului aici.

sursa: Editie Speciala.

Colegiul “Carol I”, înălţat peste morţi

Lucrările de consolidare a aripii estice de la Colegiul Naţional (CN) “Carol I” au scos la suprafaţă, pe lângă puţul adânc de 10 metri, încă două descoperiri de mare importanţă pentru arheologi şi istorici. Un cavou de doi metri lungime şi un metru şi jumătate adâncime a fost identificat la parterul unei săli de clasă de muncitori, în timp ce încercau să ridice o grindă. La câteva zile distanţă de descoperirea cavoului, săpăturile au scos la iveală un document îngropat acolo pe timpul regelui Ferdinand I, când colegiul a fost extins.
Mai multe detalii aici.
sursa: Editie.ro

Biserică de la 1600, lăsată în ruină

Monumentele istorice din Gorj se dizolvă văzând cu ochii, iar autorităţile se declară neputincioase pentru că nu au bani să investească în repararea celor 511 edificii. De la situaţia generală nu face excepţie nici biserica ridicată în jurul anului 1600 în Albeni de către sora domnitorului Mihai Viteazu. De mai bine de cinci ani, exista un proiect de reabilitare a lăcaşului, dar toate guvernele care s-au perindat la conducerea ţării au ignorat această parte a culturii şi patrimoniului.

Restul articolului aici.

Sursa: Editie Speciala.

Monumente istorice romanesti in atentia UNESCO

    Este un lucru demonstrat de-a lungul istoriei ca un popor poate ocupa un loc de frunte prin realizarile sale culturale,dincolo de puterea sa economica sau militara.Un reportaj despre monumentele istorice romanesti aflate in atentia UNESCO

Sursa: Evenimentul Zilei

La Desa, la Dunăre

Castraviţa

Spun că pe la ei au trecut romanii. Cotropitorii au venit şi au plecat, ei au rămas pe loc. Desa nu o vor părăsi niciodată.

Teoria continuităţii. O comună nu foarte bogată. Case mai frumoase, mai urâte, mai sărace, mai bogate. Oameni de tot soiul. Ocupaţia de bază a fost şi rămâne agricultura. Pescuitul a fost o altă îndeletnicire care a pus hrană pe masa desenilor. Despre comună, origini şi istorie ne-a vorbit Marian Oprişan, profesor de istorie în localitate. Omul vorbeşte cu mândrie despre comuna natală. “Aşezarea asta a noastră în Lunca Dunării ar fi o localitate care, în afara faptului că datează în scripte de pe la 1577, eu cred că are o istorie mult mai veche. Însăşi numele de Desa, toţi cercetătorii care şi-au dat cu părerea, şi istorici şi lingvişti, până la ora actuală, tot mai avem de cercetat şi de rostogolit acest cuvânt, sunt prea multe teorii cu privire la numele de Desa.” Teoria continuităţii apare firesc în discuţie. Profesorul îl aduce ca dovadă pe Tocilescu, care menţionează, după cum spune Oprişan, Desa ca o aşezare civilă, pe malul Dunării, în locul denumit “Castraviţa”. Acolo, strămoşii desenilor ar fi trăit în bună linişte şi pace cu trupele auxiliare romane.

Un cazan special. Romanii au plecat, desenii au rămas, ba chiar au făcut rost şi de un cazan... special. “La Desa a fost descoperit Cazanul Hunic, din secolul al IV-lea, după Hristos, singurul exemplar din lume care poartă marca hunilor pe el. Pentru acest cazan ungurii ne-au oferit câteva căruţe de dolari la vremea respectivă. Astăzi, din păcate, el nu se mai află la Muzeul Olteniei, ci la Muzeul Naţional de Istorie, la Bucureşti. Tot din vremea migraţiilor mai avem destule piese de podoabe. Migratorii au convieţuit cu populaţia locală şi au trăit acolo pe malul Dunării, după toate sursele informative pe care le avem până la ora actuală, până în secolul al XIV-lea, când, cunoaştem, turcii forţau să treacă Dunărea să pătrundă în inima Europei. Atunci, strămoşii noştri au hotărât ca să se retragă mai spre nord de Dunăre, mai aproape de localitatea actuală cu vreo trei kilometri pe grindul numit Şebaz, în ideea că nu vor avea contact direct cu trupele otomane şi că vor fi mai apăraţi de Dunăre din faţă, de nisipuri”. Desenii s-au mai mutat o dată, din cauza epidemiei de ciumă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea. La “Sălişte”, ei au construit a treia vatră a satului. După primul război mondial, desenii au fost împroprietăriţi cu câte două hectare de teren, fiecărui participant şi văduvă de război li s-a mai dat în completare un lot de teren. Profesorul de istorie completează imaginea comunei Desa: “Spre deosebire de comunele din jur, Desa nu era bogată, dar omul avea ce să mănânce. Avea bălţile cu peşte care îi asigurau hrana, avea lemnul de foc, avea pentru construcţii stuful. Astea sunt trei elemente de bază care i-au făcut pe deseni să nu părăsească satul. Obiceiurile au fost foarte puternice, dar nu se mai păstrează, din păcate. Tot lucrul se făcea numai în casă, manual, construcţiile nu erau foarte mari, maximum două camere, chiar după reforma lui Cuza, erau case cu două camere şi cu un hogeac la mijloc, unde era vatra focului”.

Material preluat din Jurnalul Naţional

Despre cule

Două articole mai vechi, însă interesante despre culele din ţara noastră: Culele, în zestrea naţională în România Liberă şi Cula de la Cernăteşti, lăsată în paragină în Expresul de Sud.

Interviu cu Prof. dr. Toma Rădulescu

Prof. dr. Toma Rădulescu: "Mihai Viteazul este singurul domnitor român cântat în toţi Balcanii ca eliberator al Bizanţului. El a pus mai mult preţ pe credinţa sa decât pe propria viaţă. Este, pe undeva, o comparaţie pe care o putem face între Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu, care nu a vrut să treacă la islam pentru a-şi păstra demnităţile." Despre importanţa prezenţei marelui domnitor în viaţa Ortodoxiei noastre strămoşeşti a vorbit domnul prof. dr. Toma Rădulescu, şeful Secţiei de Istorie şi Arheologie din cadrul Muzeului de Istorie din Craiova ziarului Lumina. Restul interviului îl puteţi citi aici.

Galerie foto Mânăstirea Călui

O interesantă galerie foto de la Mânăstirea Călui