joi, 29 octombrie 2009

În autobuz

O povestire a prietenului nostru Marius Cristian Ene şi care a obţinut Premiul 2 la secţiunea proză a Concursului Naţional de Creaţie Literară „Dimitrie Bolintineanu”, Bolintin, 2007 şi a fost publicată în revista „Sud“, Bolintin, octombrie 2007.
Ovidiu se urcă în autobuz cu scârba obişnuită. Urmau alte 20 de minute de aglomeraţie, urmate de o nouă zi „minunată” la serviciu. Norocul lui era că se urca la prima staţie şi asta îi permitea să ocupe mereu loc pe scaun. Altfel, aglomeraţia era groaznică. Se urcă şi se aşeză undeva în spate. Pe scaunul de lângă el veni, ca mai întotdeauna, un bătrânel. Autobuzele erau mereu pline de babe şi de moşi. Nu înţelegea unde se tot duc şi de unde se tot întorc. Nu pot să stea acasă, să nu mai încurce lumea degeaba?
Şoferul dădu drumul la radio. Dacă avea noroc, avea să îl lase la ştiri. Dacă nu, manele sau muzică populară. O „plăcere” în plus. În loc de asta, răsunară nişte acorduri vag cunoscute. Era o melodie pe care o ştia de undeva, dar nu îşi dădea seama de unde. Oricum, o ascultase cu mult timp în urmă şi probabil că asta se întâmplase în clipe fericite, pentru că îi producea o stare foarte plăcută. Era o voce feminină destul de înaltă, cântând un rock care probabil aparţinea anilor ’80.
De fapt îţi dădu seama că nici nu contează titlul melodiei sau interpreta, tot ce conta era starea pe care i-o dădea. O fericire cum nu mai simţise demult, cu atât mai ciudată cu cât îi era greu să îi explice cauza. Poate doar pe la 15-16 ani i se întâmpla ca o melodie să îi provoace o astfel de stare. Dar oricum, nici asta nu conta. Dintr-o dată, nu mai contau prea multe. Era fericit şi starea asta rară trebuia savurată.
Se uită în jur să vadă dacă melodia mai avea acest efect asupra cuiva. Bătrânelul de lângă el scosese nişte acte din buzunar şi le studia cu mare atenţie. Probabil nu vedea şi nu auzea nimic din ceea ce se întâmpla în jur. Avea nişte ochelari cu lentile extrem de groase, probabil că era aproape orb. În ciuda dioptriilor care ar fi trebuit să îi fie de ajutor, ţinea actele foarte aproape de ochi. Pe cap avea o bască neagră, destul de prăfuită şi tocată, probabil de molii. Costumul pe care îl purta arăta la fel de vechi, deşi se vedea că dimineaţa se străduise să îşi aranjeze hainele cât mai bine, ca orice bătrân crescut în „epoca de aur” care urma să aibă un contact cu autorităţile, cu „tătucul-stat”. Emana un iz de naftalină, un alt semn că hainele de pe el erau cele „de oraş”, păstrate de obicei în şifonier.
Lui Ovidiu nu îi plăceau aceşti bătrâni, dar acum, poate datorită stării pe care i-o trezea melodia, colegul său de autobuz i se păru simpatic. Acesta simţi că e privit şi se întoarse, întrebător, spre Ovidiu, care îi zâmbi cu simpatie. Bătrânul îi răspunse cu un alt zâmbet şi acum deja atmosfera devenise alta, de parcă erau cumva complici.
Între timp, autobuzul mai oprise la două staţii şi deja nu mai erau locuri libere pe scaune. Melodia se termină şi şoferul schimbă pe un post de muzică populară, dar deja asta nu îl mai afecta pe Ovidiu. Melodia declanşase ceva foarte frumos în el şi se simţea perfect.
Continuă să inspecteze lumea din autobuz. În dreptul scaunului său, în picioare, stătea o fată de vreo 16 ani, probabil elevă de liceu. Vestimentaţia obişnuită: nişte pantofi banali, blugi foarte strâmţi, evidenţiind un fund cam mare, o bluză cu un decolteu destul de îndrăzneţ, dezvăluind nişte sâni cam mici, peste care purta o gecuţă de blugi. Evident, avea să îi fie frig în primele ore ale dimineţii. Dar astea erau amănunte neimportante. Nici genul ăsta de fată nu prea îi plăcea, dar în dimineaţa asta totul i se părea frumos. Privi ochii fetei şi i se păru că în ei se simte tinereţea, încrederea, elanul pe care îl avea şi el în liceu, dar care dispăruse treptat odată cu apariţia zilelor plictisitoare la birou, care semănau mereu una cu alta, a ratelor la bancă şi a anilor de locuit „provizoriu” în casă cu socrii.

Se întrebă dacă şi fata avea să piardă această stare tinerească şi îşi spuse că probabil da. I se făcu milă de ea şi i se făcu milă de el, dar asta nu îi afectă starea de ansamblu. Asta e, cu toţii sau majoritatea ne pierdem pe parcurs, dar ce zi frumoasă e azi! Îţi aminti de vechiul îndemn filosofic „trăieşte clipa” şi îşi dădu seama că probabil asta face el acum. Nu îi păsa nici de discuţia pe care o avusese dis-de-dimineaţa cu soacra, nici de ziua grea care urma la serviciu, pur şi simplu trăia momentul. Mai bine spus, îl savura. Îşi dădea seama că de fapt nu e nimic de savurat în a merge într-un autobuz aglomerat, dar ideea îl înveseli şi mai mult.
Nu e nimic de savurat în mod normal, dar azi e altceva. La un moment dat trebui să îi facă loc bătrânelului, care împăturise cu grijă actele şi se pregătise să coboare cu mult înaintea staţiei, ştiind ce greu e să îţi faci loc printre atâtea persoane. Ovidiu se mută pe scaunul de la geam şi lângă el se aşeză o femeie de vreo 40 de ani, destul de corpolentă. Intelectuală, cel puţin după o primă impresie. Probabil profesoară. Deja destul de corpolentă, se observa că tendinţa de îngrăşare se va accentua odată cu vârsta. Avea obişnuita expresie afectată a unui cadru didactic obişnuit să le vorbească altora de sus şi uimit că lumea nu o ascultă peste tot aşa cum o ascultă elevii la clasă. (sau mai degrabă cum se prefac că o ascultă, pentru că nu îşi imagina că femeia asta plinuţă care se aşezase lângă el ar putea spune ceva care să trezească interesul adolescentei care acum se pregătea să coboare).
Şi posibila profesoară îşi dădu seama că e privită şi îi aruncă, la rândul ei, o privire severă, gen „vezi că îţi scad media la purtare”. El îi zâmbi împăciuitor, dar se pare că ea interpretă această atitudine ca pe un avans şi poziţia corpului ei deveni ţeapănă, chircită, iar capul nu i se mai întoarse spre el tot drumul. Se pare că găsise ceva extrem de interesant la care să se uite pe geamul murdar al autobuzului.
Pe cele două locuri din faţă, de unde tocmai coborâseră doi copii de 7-8 ani, se urcară alte două personaje interesante: un tânăr înalt, bine făcut, îmbrăcat sportiv şi purtând o minge de baschet, şi o femeie bătrână având în braţe o colivie destul de mare, ceea ce îi atrăsese destule comentarii răutăcioase şi chiar câteva înjurături în surdină din partea celor pe lângă care trecuse, făcându-şi loc cu greu. Ce răutăcioşi! Lui îi plăcea mult colivia argintie, în care probabil urma să locuiască o pereche de papagali.


Îşi aminti că de câteva dimineţi prin faţa blocului miorlăia o pisicuţă şi se hotărî să o ia în casă. Oricum nu mai conta un motiv în plus pentru care să se certe cu soacra şi oricum asta nu mai conta. Iar dacă starea de acum va trece, cum era de aşteptat, măcar să rămână cu ceva în urma ei! Când să iei astfel de hotărâri, dacă nu atunci când te simţi bine? Pisicuţa va fi fericită, pentru că o va îngriji, va avea mâncare şi un loc bun, cald de dormit, aşa cum le place pisicilor, iar el va fi de asemenea bucuros. Ce mult îi plăcuseră pisicile când era mic!
Poate aşa îşi va recăpăta o parte din starea aceea din tinereţe pe care o recunoscuse în ochii elevei de liceu! Eleva o avea cumva natural, nu era conştientă de ea, dar el ar şti ce comoară are şi ar fi atât de frumos!
Îşi dădu seama că la staţia următoare trebuie să coboare. Se ridică de pe scaun, regretând că nu putea să meargă aşa, mai departe, şi să se uite la cei din jur. În acelaşi timp îşi dădea seama că e ciudat să regreţi că trebuie să cobori din autobuz. Ce amuzant!
Ajunse aproape de uşă şi se pomeni cu o mână pe umăr.
-Ovidiu, ce faci, măi? Hai să ne grăbim, tre’ să mergem repede când ajungem în staţie, că făcu asta o grămadă de timp pe drum, abia se târî, şi iar ne ia şefu’ în primire. Să vezi ce de rahat! Cât pe-aci să nu prind busul! Iar trebuia să iau taxi şi să dau o grămadă de bani! Băga-mi-aş piciorul în el de telefon, adică în mine, că l-am pus să sune, da era pe silenţios!
Era George, un imbecil pe care trebuia să îl suporte în fiecare dimineaţă. Mereu avea câte o problemă. Ca de obicei, avu impulsul de a-l înjura şi de a-i spune să termine cu toate tâmpeniile astea, dar, tot ca de obicei, se stăpâni. Se uită la ceas şi văzu că, într-adevăr, aveau să întârzie. Iar discuţii, iar explicaţii. Şi nu avea deloc chef de asta, mai ales că deja îl enervase suficient soacră-sa. Şi mai avea şi atâta de lucru astăzi! Aproape că îl durea capul numai amintindu-şi. Şi numai mizerii care de fapt nu mai contau. Ce viaţă de rahat!
Autobuzul opri în staţie şi cei doi coborâră, încruntaţi, fără niciun chef să aibă o nouă discuţie cu şeful, lucru pe care însă nu aveau cum să îl evite. Asta era, o nouă zi de tot rahatul.



Marius Cristian Ene

Mestesugar al neoliticului la Craiova

  Un articol despre pasiune,istorie si arta.Povestea dezvoltarii cu succes a unui proiect important pentru cultura romana si universala.

Sursa: Gazeta de Sud

Oltenii de la Desa se pomenesc de vii

Un reportaj apărut în Adevărul de Seară din data de 24 octombrie 2009 despre obiceiul unic pe valea Dunării intitulat "Sărindarul de obşte" şi care se desfăşoară anual în comuna Desa, jud. Dolj, îl puteţi citi aici.

miercuri, 28 octombrie 2009

"SOUTHEAST EUROPE: PEOPLE AND CULTURE" PHOTO COMPETITION!

Are you passionate about photography? Do you appreciate the beauty of Southeast Europe? Then enter the Southeast Europe: People and Culture photo competition and share your vision of the region!

The competition is open to all citizens or permanent residents from the EU Member States or the Southeast European Candidate Countries (Croatia, the former Yugoslav Republic of Macedonia and Turkey) and Potential Candidates (Albania, Bosnia and Herzegovina, Montenegro, Serbia, and Kosovo*).

By submitting your best photos depicting the culture, sports or everyday life of Southeast Europe, you can win great prizes, including the opportunity to see your work exhibited in two vibrant European capitals: Madrid and Brussels!

The deadline to enter is 20 January 2010.

For more details, click here.

sursa: SOUTHEAST EUROPE: PEOPLE AND CULTURE

marți, 27 octombrie 2009

Decernarea premiilor Salonului de Fotografie "Craiova in imagini"

Vineri, 23 octombrie, la Primaria Craiova s-au decernat premiile Salonului Municipal de Fotografie pentru Liceeni intitulat „Craiova în imagini”.
La festivitate a participat şi prietena noastră Mara Floriana Buligă , care a primit o diplomă de laureată pentru lucrarea „When you Don’t see Me…”.
Mai jos sunt câteva imagini de la festivitatea de premiere. Mulţumim dl. Cristian Ene pentru imaginile puse la dispoziţie.





Cred ca cel mai bine lucrării lui Mara i s-ar potrivi versurile binecunoscutului poet craiovean Traian Demetrescu – „Corbii”.


CORBII

Pe plopii întinşi
Coboară corbii 'n pâlc de doliu,
Cernesc al iernii alb linţoliu.
Şi, trişti, de foame par învinşi..

Cugetători,
Privesc spre cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori...

În cimitir,
Pribegi, s'au adunat la sfadă:
Iar sub uitare şi zăpadă
S'ascund mormintele în şir...

Şi pe când trec.
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Şi'n suflet plânsul îl înnec;

În aiurări
De spaimă inima mea moare…
Acoperite de ninsoare
Pierdute sunt orice cărări...

Şi mă învinge
Un gând amar, — ştiind c'odată
Şi peste groapa mea uitată
Vor trece corbii şi va ninge!...
Revista ilustrată, 17 Ianuarie 1893.

Mai jos aveţi un film cu lucrările premiate şi intrate în Salon. Sursa: OlteniaFoto.


În concluzie, felicitări Mara şi ţine-o tot aşa!!!

Primul Salon de fotografie pentru liceeni

Unul dintre evenimentele deosebit de interesante din cadrul Zilelor Craiovei a fost Salonul Municipal de Fotografie pentru Liceeni intitulat „Craiova în imagini”. La acest salon a participat prietena şi colega noastră, în acelaşi timp, Mara Buligă, cu 3 lucrări. Spre fericrea ei, dar şi a noastră, una din lucrări – „When You don’t See Me…” a fost laureată în urma jurizării.
Vineri, 23 octombrie, la Primaria Craiova s-au decernat premiile acestui Salon de Fotografie. Mai jos aveţi câteva imagini de la festivitate cu Mara primind diploma de laureată şi cu lucrarea premiată.

joi, 22 octombrie 2009

Expoziţie de fotografie "Craiova în imagini"


Sala mare a Primăriei Muncipiului Craiova va găzdui, vineri, 23 octombrie, de la ora 11.00, vernisajul primei ediţii a Salonului Municipal de Fotografie pentru Liceeni “Craiova în imagini”. Expoziţia, organizată sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, reuneşte lucrările a peste 30 de elevi de la liceele craiovene. Juriul format din personalităţi ale vieţii artistice din Craiova prezidat de Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă, va premia cele mai bune lucrări. Vor fi decernate Marele Premiu “Nicu Dan Gelep”, Medaliile de Aur, Argint şi Bronz AAF şi două premii speciale – unul oferit de Muzeul de Artă şi altul acordat de fotoclubul “Mihai Dan Călinescu”. (Gazeta de Sud)
Ne bucurăm pentru prietena noastră, Mara Buligă căci una din lucrările cu care a participat la acest concurs a fost laureată. Un început bun, felicitări şi la mai mare!
Lista cu toţi premianţii o puteţi citi aici.
Surse: Gazeta de Sud & Oltenia Foto.
Lucrarea Marei - "When You Don't See Me..."

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Biserica "Sf. Nicolae" Bistreţ (1826)

Starea actuală a Bisericii "Sf. Nicolae" din com. Bistreţ, jud. Dolj ridicată în anul 1826 - monument istoric.












marți, 13 octombrie 2009

APEL UMANITAR

Ma numesc Donescu Adrian si vorbesc in numele sotiei mele Donescu Alina, care din pacate nu poate sa faca asta singurica.
Povestea noastra incepe ca a multor tineri indragostiti - doi oameni ce se iubesc la doar 27 ani si lupta impreuna pentu un viitor fericit, o casa ,o familie, si poate cativa copii.
Din pacate acesta este doar inceputul asemanator tuturor, restul e altfel…
Casatoriti civil, urmand sa ne unim destinele si in fata lui Dumnezeu, pregateam ceva ce avea sa fie nunta noastra. Dar Dumnezeu a incercat-o cu o lovitura mult prea grea pe micuta mea iubita.
Alina acuza dureri de cap, asistenta medicala fiind, a incercat sa se trateze singura prin procedee obisnuite la o durere de cap, luand o pastila, odihnindu-se in speranta ca va trece, dar nu a fost asa…
La data de 24 Iunie 2009, cu doar 10 zile inainte de nunta (nunta trebuia sa aiba loc pe data de 4 Iulie 2009) durerile de cap au devenit din ce in ce mai puternice, cumplite chiar, ajungand la urgente. Au urmat o serie de investigatii medicale in urma carora a fost trimisa la Bucuresti si astfel toate planurile si sperantele noastre de viitor s-au naruit deoarece acolo au diagnosticat-o cu tumoare maligna craniana (Glioblastom).
Din acel moment totul a murit pentru noi si am inceput o lupta neincetata pentru supravietuire, o cursa contra cronometru.
Restul aici.

duminică, 11 octombrie 2009

Importanta descoperire arheologica de epoca romana la Ocnele Mari

    O noua dovada a faptului ca,in cadrul Imperiului Roman teritoriul extra-carpatic reprezenta un spatiu deosebit de important.Descoprire arheologica semnificativa de la Ocnele Mari.

Sursa:Impact Real de Valcea

joi, 1 octombrie 2009

ANIMAL LIBERATION - HUMAN LIBERATION



Ieri seară a fost publicată povestea tragică a unei căţeluşe orbite de un criminal. Din păcate, comentariul meu în gazeta de sud a fost cenzurat şi nu a fost publicat. Motivul? Faptul că, după opinia mea, principalii vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat sunt ziarele gazeta de sud şi ediţie specială, care, într-o serie de articole, parcă scrise la comandă (sigur nu?), povesteau despre apocalipsa produsă de câinii fără stăpâni în Craiova. Iar faptul că acum se lamentează pentru ce au păţit aceşti câini este cu atât mai ruşinos pentru toţi angajaţii acestui ziar…aţi făcut propagandă împotriva animalelor, acum culegeţi roadele….nu aţi făcut nimic altceva decât să incitaţi la violenţă, iar acest lucru îl ştiţi şi îl ascundeţi, pentru că altfel, nu ar fi „trendy”. Mi-e silă de societatea voastră, dar plec liniştit acasă ştiind că şi în cer e găsec sticle de cocacola la 2 litri jumătate…