luni, 26 aprilie 2010

Istoria iluminatului electric în Oltenia

Când vine seara şi este prea puţină lumină ca să citim sau să scriem, întindem mâna, apăsăm un comutator şi... s-a făcut lumină. Uneori, o „pană de curent“, cum spun mulţi, o cădere de tensiune, cum spun cei din domeniu, ne creează o stare de disconfort. O lumânare poate fi o soluţie, o lanternă electrică ne scoate din încurcătură. Cum s-a ajuns, în Oltenia, de la... întuneric la lumină?
Restul poveştii îl puteţi citi aici.
Sursa: Gazeta de Sud.

joi, 15 aprilie 2010

Muzeul de Artă din Craiova, centru de comandă polonez


ÎN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, ELITA POLONIEI A FOST ADĂPOSTITĂ ÎN BĂNIE

Fronturile erau în fierbere, bătălia pentru punctele strategice se desfăşura haotic, dar cu îndârjire. Coridorul Gdansk era o linie de foc, pe care adversarii Poloniei o trecuseră deja, după două săptămâni de la invadare, teritoriul polonez fiind deja ocupat. Strigătul de ajutor al oficialităţilor de la Varşovia a rămas fără răspuns, în ciuda aliaţilor occidentali. Pe 17 septembrie însă, România, autoproclamată neutră, a permis refugierea Guvernului polonez şi a circa 100.000 de civili şi soldaţi. Sângele polonez fusese salvat.

La Calafat, Băileşti, dar în principal la Craiova, familii de polonezi, ofiţeri sau simpli civili au găsit în casele oltenilor liniştea şi protecţia atât de râvnită în vremurile de război. Actualul Muzeu de Artă, fostul palat al lui Jean Mihail, s-a transformat, sub ocupaţia noilor săi locatari, în centru de comandă al Guvernului provizoriu polonez, în frunte cu Eduard Smigli - Ritz.

Restul articolului il puteti citi aici.

Sursa: Editie Speciala.

luni, 12 aprilie 2010

Si cainii se impusca...nu-i asa?

Un videoclip-raspuns pentru toti cei ce urasc animalele, in general, cainii comunitari, in special, si care vor ca acesti caini sa fie omorati, indiferent de metoda:



duminică, 11 aprilie 2010

Măsură-şoc în cazul maidanezilor

Prefectura Dolj, sub conducerea lui Eugen Georgescu, a întocmit un studiu al metodelor prin care ar putea fi rezolvată problema câinilor comunitari în Craiova şi în judeţ. O primă metodă identificată de prefectul Georgescu este soluţia-miracol sau măsura-şoc: la Los Angeles, autorităţile au împuşcat într-o noapte toţi maidanezii, iar la Londra, regina a scos într-o noapte armata pe străzi şi a împuşcat toţi câinii fără stăpân. Restul articolului in Gazeta de Sud.

Toate aceste masuri vin pe fondul violentei crescute a celor de bani gata impotriva celor saraci fara ca autoritatile sa faca ceva. Probabil o alta strategie de a indrepta atentia oamenilor in alta parte decat de la problemele adevarate ale comunitatii: coruptia si injustitia sociala.

miercuri, 7 aprilie 2010

Craniu uman de 30.000 de ani, expus la Muzeul Olteniei


Al treilea craniu ca vechime din Europa se află expus la Muzeul din Craiova. Osemintele descoperite în Peştera Muierii din judeţul Gorj aparţin unei femei Homo Sapiens ucisă la vârsta de 40 de ani de un urs, conform testelor efectuate de cercetătorii americani.

În urma unor săpături făcute de celebrul arheolog C.S. Nicolaescu-Plopşor între anii 1924-1929, în Peştera Muierii din judeţul Gorj au fost descoperite oseminte de animale însă fără resturi umane. „Este vorba de oase de urs şi lup“, explică muzeograful Aurelian Popescu din Craiova. Restul articlolului il puteti citi aici.

Sursa: Adevarul de Seara de Craiova.

marți, 6 aprilie 2010

A GE-free future


The European Commission has just allowed genetically engineered crops into Europe, ignoring safety concerns of the public interest. I've just joined a new EU initiative with Greenpeace, Avaaz and Friends of the Earth - calling for a moratorium on GE crops in the EU. With 1 million citizens' signatures, we can make an official legal request to the European Commission. Sign below and let's get to 1 million:

You can read more and sign the petition here.