Superstarul balcanic Goran Bregović a realizat în iunie primul său turneu din America de Nord. A doua oprire a făcut-o în Toronto, unde a participita la Festivalul Anual de Artă şi Creativitatea „Luminato”.
După cum se ştie, ultimul său album – „Alkohol” – abia lansat în America de Nord, este rezultatul participării lui Goran Bregović în 2007 la Dragacevski Sabor, festivalul anual al fanfarelor ţărăneşti şi ţigăneşti de la Guca (Serbia).
„Alkohol” este primul album lansat în America de Nord de către starul balcanic, iar în timp ce prima parte a albumului – „Šljivovic” (şliboviţă) – prezintă o muzică mai rapidă, săltăreaţă şi de petrecere, a doua parte a albumului – „Champagne” (şampanie) – este mai melodică şi concentrată mai mult pe orchestraţie. Împreună cu o colecţie „Best of…” ce reuneşte o parte a celor mai bune şi variate realizări muzicale ale lui Bregović de-a lungul timpului, fiecare piesă în parte reprezintă o bună oportunitate pentru americanii care nu cunosc muzica veselă şi pasionantă a sufletului ţigănesc de a face cunoştinţă cu Goran Bregović.
Prima apariţie a lui Goran Bregović la concertul din Toronto a fost întâmpinată cu aplauze furtunoase. În Toronto a avut parte de două concerte. Primul s-a ţinut în Piaţa Yonge Dundas, din centrul oraşului, participarea publicului fiind liberă. Al doilea concert s-a ţinut într-un club reprezentând lansarea oficială a celor două albume. Pe scenă a fost acompaniat de cele două binecunoscute cântăreţe îmbrăcate în costume tradiţionale balcanice, mai mulţi cântăreţi din fanfară cu aspect tipic ţigănesc, ce au cântat la nişte instrumente imense şi ce păreau ponosite, patru la instrumente cu coarde precum şi un cor bărbătesc, 18 muzicieni în total. Per ansamblu a fost o reprezentaţie îndrăzneaţă, vie, activă.
Cu câteva ore înainte de primul concert ne-a spus câteva cuvinte despre devenirea sa muzicală, declarând că a fost „norocos” pentru faptul că a fost dat afară de sistemul conservator. În timp ce pregătirea muzicală formală nu a contribuit foarte mult la formarea sa ca artist, ceea ce l-a influenţat cu adevărat a fost viaţa politică din Jugoslavia lui Tito. Astfel, el a început să cânte rock’n’roll ca o formă de protest la adresa regimul politic represiv din acea perioadă.
„Rock’n’roll-ul a fost foarte important” spune el cu grijă, „oh da, pentu noi a fost foarte important, pentru că, într-un fel, reprezenta un alt sistem de valori, complet opus faţă de al nostru. Cred că a fost mai important din punct de vedere social decât muzical, de fapt”.
Tocmai pentru a sublinia latura rebelă a muzicii pe care o iubea, şi-a tocit degetele cântând în baruri de striptease şi luând parte la ceea ce el numeşte „nesfârşitul joc al artiştilor cu comunismul”.
„Am început să cânt relativ devreme, pe la 16-17 ani” spune el. „Şi drept să-ţi spun, ideea de bar de striptease la noi [în lagărul comunist, n.tr.] e diferită de a voastră – acesta era un loc de întâlnire al intelectualilor şi artiştilor, dar…la 17 ani deja văzusem mai multe femei dezbrăcate decât toţi puştii din Jugoslavia”.
Şi Bregović, la fel ca alte milioane de puşti a căror pasiune pentru muzică apare devreme, s-a lovit la început de atitudinea negativă a părinţilor săi faţă de pasiunea lui. „De unde vin eu, a fi muzician sau …a te ocupa cu muzica e considerat a fi o ocupaţie pentru ţigani”. Aşa că, atunci când a venit acasă mândru cu primii bani câştigaţi în urma unui concert, tatăl său a rămas neimpresionat. „Mi-aduc aminte că a spus…‹‹ai o muncă de ţigan››…e doar o treaba de ţigan…”.
Bregović a continuat să demonstreze că şi muncile ţiganilor sunt bune, devenind un adevărat star rock cu formaţia de mare succes Bijelo Dugme, una dintre cele mai mari formaţii rock europene. Începând din 1974 şi până în 1989, când s-a destrămat, Bijelo Dugme a umplut stadioane întregi în Europa la concertele sale şi a vândut peste 6 milioane de albume. Influenţele hard-rock-ului se remarcau până şi în îmbăcăminte – astfel, într-unul din primele lor videoclipuri există o influenţă clară a formaţiei Led Zeppelin asupra sound-ului, iar la Bregović se poate observa o încercare de asemănare cu Jimmy Page, atât în stil muzical, cât şi în înfăţisare. De asemenea, formaţia a adoptat piese ţigăneşti şi armonii tradiţionale, lucru pe care Bregović, în calitate de compozitor al grupului, l-a integrat creativ şi oroginal în sound-ul rock’n’roll al formaţiei.
Dar, încercând să iasă din tiparul sound-ului rock’n’roll pentru care devenise cunoscut, şi, de asemenea, dorind o schimbare din punct de vedere artistic, Bregović a început să creeze muzică de film pentru prietenul său, regizorul Emir Kusturica. Coloana sonoră creată pentru filmul „Vremea ţiganilor” (Dom za vesanje, 1988) a adus numele lui Bregović în atenţia opiniei publice internaţionale, muzica acestuia obţinând un imens succes comercial, dar şi în rândul criticilor.
„Am făcut muzica pentru „Vremea ţiganilor” din prietenie” declară el. „Eram un star rock atunci – iar un star rock nu face muzica pentru vreo coloană sonoră!”
Şi-a adus o contribuţie importantă şi la coloana sonoră a filmului „Underground”, regizat tot de Kusturica şi câştigător al Palm d’Or în 1995, prin colaborarea cu contesa desculţă din Insula Capului Verde – Cesaria Evoria – la câteva cântece. De asemenea, a realizat coloana sonoră pentru „Regina Margot” a lui Patrice Chereau, „Un bucătar îndrăgostit” a lui Nana Djorjaze, şi pentru multipremiatul film al lui Radu Mihăileanu – „Trenul vieţii” (Train de vie, 1999), dar, totodată a compus muzica şi a jucat în filmul „Music for Weddings & Funerals” (2002) şi în filmul italian „Giorni di Abandono” (2004).
Munca de creaţie l-a adus faţă în faţă cu icoana punk Iggy Pop pentru balada obsedantă „In The Death Car” folosită de Kusturica pe coloana sonoră de la „Arizona Dream” (1993). „Îi plăcea foarte mult albumul meu cu „Vremea Ţiganilor” spune Bregović despre Iggy Pop. „Are ceva din atitudinea europenilor. Este dornic să afle cât mai multe lucruri noi”.
Cu toate acestea, totuşi, Bregović nu se consideră un compozitor de muzică de film.
„Nuuu”, spune el zâmbind, „nu mă consider un bun compozitor de muzică de film, căci muzica mea este foarte melodioasă, dar şi foarte agresivă. Dar am avut norocul să creez pentru câteva filme, asta-i tot”.
Norocos sau nu, există destule persoane care pun sub semnul îndoielii metodele de compoziţie ale lui Bregović, acuzându-l pe acesta de faptul că a „furat” multe cântece vechi ţigăneşti. Este un punct de vedere pe care Bregović nu-l consideră corect, deoarece se uită să se ia în consideraţie mărimea patriei sale şi modurile în care muzicienii au imprumutat bucăţi din melodii vechi pentru a fi reinventate şi reinterpetate.
Spune aprins că „problema cu muzica este faptul că toţi compozitorii sunt locali”. „Nu poţi evita să fi local. Ca şi compozitor provenind dintr-o cultură muzicală redusă, sunt foarte local, însă metoda de a face muzică vine pe filiera tradiţiei. Întotdeauna a fost vorba de idei. Stravinsky, Gershwin, McCartney Lennon, fiecare în parte, dacă îi separi de tradiţii, nu-ţi rămâne prea mare lucru. Ceea ce sunt ideile tale proprii despre a face muzică, le furi din tradiţie, iar apoi laşi în urma ta ceva ce, la rândul său de asemenea, poate fi furat de la tine. Este vorba despre un ciclu etern – de a fura şi a lăsa moştenire. Aşa că un artist nu poate fi comparat cu un preot. Nu e o meserie morală – tot timpul trebuie să furi”.
Furată sau nu, muzica lui Goran Bregović a fost primită cu aclamaţii la concertele din Toronto. Fanii de toate vârstele au cântat împeună cu cei de pe scenă cântecele, au dansat, au ţopăit, au aplaudat şi aruncat cu hârtii colorate. Cei care nu auziseră de Bregović până in acel moment au avut de-a face cu unul din cele mai bune concerte live din lume.
„Se spune că, din punct de vedere ştiinţific, muzica este prima limbă umană, ea există încă dinainte de a învăţa noi să vorbim” explică Bregović mesajul special al creaţiei sale, „şi…este singura limbă pe care toţi oamenii din toată lumea o au în comun. Dacă cânţi o muzică bună te vor înţelege şi oamenii din Papua, Noua Guinee ca şi cei din restul lumii. Oamenii o vor aprecia”.
Traducere şi adaptare după un interviu realizat de Catherine Kustanczy cu Goran Bregović şi publicat în revista Lucid Forge. Articolul întreg în limba engleză îl puteţi citi aici. Imagini de la concertele din Canada – aici.
Thanks, Catherine!
Thank you Marius! :-)
RăspundețiȘtergere