Acum patru sute de ani li se tăia nasul sau erau înecate, fiind socotite purtătoare de păcate „ce spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie“, conform primelor relatări despre prostituate, datate în 1643. Despre prostituţia pe teritoriul ţării noastre apar relatări destul de târziu. Poposit în Moldova pe la 1643, călătorul Paul de Alep scrie că femeilor libertine li se tăia nasul, erau puse la stâlpul infamiei ori chiar erau înecate în cursuri de apă.
„Votru sau supuitoriu se cheamă acela ce are muieri la casa lui, de le ţine pentru dobânda «câştigul» lui, carele-şi dau trupurile de le spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie pentru puţină dobândă pierzătoare de suflet“, se spunea în „Îndreptarea Legii“ (1652), tipărită din porunca lui Matei Basarab la Târgovişte, autor fiind Daniil Panoneanul, viitor Mitropolit al Ardealului. Mama care-şi prostitua fiica era însemnată la nas, iar „profesoara“ care îndemna fata la desfrâu era pedepsită de pravilă cu „vărsarea de plumb topit în gură“. Bărbatul care-şi exploata nevasta era ucis după ce, dezbrăcat, era purtat prin târg, legat de un măgar, cu faţa spre coada acestuia şi era biciuit. Omul, nu măgarul. Proprietarul unei clădiri care îngăduia prostituate în casa sa şi-o pierdea. Tot pravila preciza: „Curva se cunoaşte pre locul ce lăcueşte şi pre veşmintele ce poartă“ – adică după mahala şi haine. Şi totuşi, ele au existat. În stabilimente legale, şi nu numai.
Sifilisul aduce condicuţele
Craiova nu a dus nici ea lipsă de astfel de localuri. Damele de companie de lux îşi făceau veacul pe la hotelurile importante ale urbei, Hotelul Imperial, Hotelul Minerva. Erau însă şi dame mai ieftine. Le întâlneai pe lângă Piaţa Veche sau pe la localurile în care poposeau ţăranii veniţi cu marfa la vândut, în Piaţa Centrală. Erau fostele prostituate de lux, care, o dată trecute de prima tinereţe, erau alungate din luxoasele locaţii care până nu de mult le găzduise. Se mai aciuau şi pe la „Nea Rusu, un cârciumar vestit, ucis în timpul unei beţii de ruşi, care avea în localurile sale separeuri în care clienţii îşi trăiau relaţiile extraconjugale. Discreţia costa. Trebuia consumate vinuri alese, îngheţate“, a precizat şeful Secţiei de istorie a Muzeului Olteniei, Toma Rădulescu. Căutătorul de aventuri de-o noapte le găsea şi la restaurantele din parc, prevăzute cu camere speciale în care petrecea nopţi pasionale. Erau locurile preferate şi de ruşi sau nemţi. Fetele erau imparţiale. S-au iubit şi cu unii, şi cu alţii. Ba, mai mult, în timpul ocupaţiei germane în Craiova, femeile de moravuri uşoare au fost spioni, în favoarea armatei române, casele de toleranţă se intersectau cu spionajul, asemeni circului, cunoscut fiind faptul că în acea vreme circarii erau spioni de nădejde. „Era veselie mare când în urbea noastră poposeau nemţii sau ruşii. Aşa s-a născut şi confuzia, consemnată de altfel şi în însemnările vremii, care preciza că armata sovietică a fost primită cu bucurie de români. Nici pe departe. Erau damele de moravuri uşoare care îi întâmpinau cu flori pe cei care urma să le devină la ceas de seară clienţi“, a adăugat Toma Rădulescu. S-au născut poveşti de dragoste care le-au avut protagoniste, ofiţerii se îndrăgosteau deseori în urma unei nopţi de amor de câte o damă de moravuri uşoare, astfel că, în scurt timp, amorul pe bani era schimbat cu o viaţă de familie liniştită. Sunt şi poveşti de dragoste nefericite, sinucideri din iubire neîmpărtăşită de femeile din bordeluri sau stabilimente. Numărul mare de cazuri de îmbolnăviri cu sifilis şi blenoragie avea să ducă la apariţia condicuţelor, un fel de caiet în care erau notate controalele ginecologice pe care trebuia să le facă fetele. Prin anaforaua din noiembrie 1793, Dositei, Mitropolitul Munteniei, îi cere lui Alexandru Moruzzi ,,să pună stavilă lăţirii păcatului curviei, ce vatămă sufletul şi înnebuneşte trupurile“. Şi doctorii urbei găsesc de cuviinţă să ia măsuri, alături de parlamentarii doljeni. Apar legile sanitare, cu ajutorul cărora se încearcă diminuarea proporţiilor. „În 1924, la Craiova, ministrul Constantin Anghelescu a obţinut chiar caravane gratuite care să meargă să facă popularizarea la sate. Şi, astfel, proporţiile bolilor venerice aveau să scadă“, a completat Toma Rădulescu.
Estomparea unui fenomen
Cu condicuţele la subsuoară, damele de companie erau zi şi noapte pe străzile Craiovei, în căutarea unui client binevoitor. Asta până când comuniştii au venit la putere. Atunci toate stabilimentele aveau să fie desfiinţate. S-a încercat chiar reciclarea damelor care până mai ieri distrau bărbaţii. Au fost încadrate în câmpul muncii. Măicuţele şi călugăriţele au fost scoase din spital şi înlocuite cu femeile de moravuri uşoare. Recuperare socialistă, nu glumă. Cea mai veche meserie din lume pierdea teren. Nu însă într-atât de mult încât să se poată vorbi de o eradicare a sa. Damele de companie au continuat să existe, atunci, acum şi cine ştie câţi alţi ani de acum încolo.
Sursa articolului: Gazeta de sud, Anul 12, nr. 3772. Duminică, 01 Iulie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu