Conace de altădată

Un astfel de loc este conacul Otetelişanu de la Beneşti. „Din 1832, Ioan Otetelişanu a fost stăpânul moşiei, împreună cu fratele său Costache. De fapt, până în anul 1852, de moşie s-a ocupat fratele său, care stătea mai mult la Craiova. Moşia a fost arendată (în 1840 arendaş era Hristea Gheorghiu) sau avea îngrijitor, epistat (în 1846-1848, Tudorache Lisavetu, în 1848, N. Diculescu)“, se menţionează în lucrarea „Conacul Otetelişanu: o curte boierească în pragul epocii moderne“, de Ion Obretin.
Conacul este amplasat într-un loc feeric, confundându-se cu istoria acestuia. Casa boierească, plasată central în cadrul curţii, ascunde poveşti de demult, amintiri ale vechii familii boiereşti.
Era situată la o distanţă mică de biserică, ctitorie a vornicului Barbu Otetelişanu, în anul 1746, ca biserică de curte, paraclis al curţii boiereşti, unde boierul urmărea slujba, şi ca necropolă a stăpânului curţii şi a familiei sale.
„Biserica a fost amplasată în afara incintei conacului, avându-şi propria sa incintă şi fiind prevăzută cu elemente de fortificare, constituind, împreună cu casa întărită, un sistem defensiv, fiind un element important al acestuia. Despre modul cum a funcţionat acesta ne putem face o imagine din descrierea asediului suferit de boieri în anul 1821, descris de Iordache Otetelişanu. «Este la o distanţă de 52 stânjene de conac, adică cât bate o puşcă bine. Din turla bisericii puteau fi ţinuţi la distanţă cei care atacau conacul. La 1821, în turla bisericii s-a aflat la postul său Petrache Nicolaie Poenaru, căci al lui era rândul a păzi în clopotniţa bisericii împreună cu un rumân şi un arnăut, câte trei înarmaţi... iar noi cestelalţi am stat la stoborii curţii. Atacatorii nu se puteau apropia pentru că aflaseră că în clopotniţa bisericii sânt trei înarmaţi...» de unde putea să-i vatăme foarte rău şi ei să nu se poată apăra“.

Mai mult aici.
Sursa: Gazeta de Sud.