Unul dintre puţinii romi care au supravieţuit Holocaustului îşi aminteşte cu groază prin ce a trecut el şi şatra din care făcea parte, de câte ori cineva îl întreabă cum a fost. Nu mulţi reuşesc să-l convingă să povestească, pentru că retrăirea acelor momente îl cutremură şi acum, cu toate că au trecut de la acea perioadă groaznică din viaţa lui mai bine de 60 de ani.
Cianghiri Lăţa are acum 82 de ani şi trăieşte în tihnă, alături de familia sa, în comunitatea de romi Meteor din Târgu Jiu. Ziua de 17 iulie 1942 l-a găsit, însă, la Teleşti, în Şatra lui Matache (cum era cunoscut bulibaşa, pe numele lui Iorgu Stănescu). După cum îşi aminteşte bătrânul, au venit jandarmii şi i-au minţit că-i vor trimite în Rusia, unde-i vor împroprietări: „Ne-au spus să nu mai plecăm niciunde cu şatra, cum aveam noi obiceiul, că trebuie să ne trimită acolo, unde vom primi vaci cu lapte, pământ, case şi avere. Şi aşa am plecat cu şatrele, 25 de familii ale şatrei noastre, şi alte vreo 25 din Gorj. Am plecat în convoi cu căruţele şi am făcut trei luni pe drum, până am ajuns în Krivoi Rog. De acolo ne-au dus la Domanovka, unde am stat până în decembrie. Începuse să ningă, când ne-am trezit că au venit nemţii şi ne-au luat căruţele, cu tot cu cai, cu corturi şi cu aurul ascuns în oiştile de la căruţe. Acolo aveam aurul şatrei şi s-a dus tot, tot.”
„Au murit de foame”
De atunci, după cum îşi aminteşte Cianghiri Lăţa, au început greutăţile cele mari. Erau cu toţii în câmp, fără un adăpost, fără mâncare şi îmbrăcăminte, într-o iarnă rusească muşcătoare. Primeau câte 200 de grame de făină de orz pe zi, câte o litră de ulei şi cam atât. Care mai aveau câte „un pol de aur”, cum spune bătrânul (adică un cocoşel de 20 de franci din cel mai bun aur, care cântărea 8 grame), primeau pe el o găleată de cartofi şi una de făină. „Mulţi au murit atunci, unde ne-au dus ruşii, la Kransnianska. Erau sute de bordeie săpate la trei metri în pământ, împrejmuite cu un gard de fier şi era un frig şi zăpada de un metru, dar aveam pădurea aproape şi luam lemne şi făceam focul în bordei. N-aveam ce să mâncăm, aşa că unii mureau de foame, alţii mureau împuşcaţi, dacă erau prinşi pe câmp când furau porumbi care rămăseseră neculeşi, ca să-i coacă la foc.”
Întoarcerea
Bătrânul spune că după o iarnă şi o vară au fost mutaţi din nou, iar când s-au retras armatele române s-au dus la comandant şi l-au întrebat ce să facă, iar acesta le-a spus să se descurce cum pot: „Din 8000 de ţigani din România câţi am fost la început, am ajuns în ţară vreo 500. Bătrânii şi copiii mici i-am lăsat acolo, că n-am mai avut putere să-i luăm cu noi. Ne-au luat ruşii în căruţe, dar mulţi au murit, pentru că se pusese un viscol şi mureau îngheţaţi unul după altul. Călcam pe morţi ca pe brazdele de pământ. Am trecut Nistrul pe pod şi Prutul cu barca, după care am mers pe jos până în Tecuci, după care am venit cu marfarul până la Craiova.” Cianghiri a ajuns cu cei ce mai scăpaseră dintre ai lui din nou la Teleşti, unde au început să-şi încropească din nou uneltele de făcut căldări şi s-au apucat din nou de muncă pe la oameni.
Urmaşii
Cel mai mic strănepot al lui Cianghiri Lăţa are 5 ani şi se numeşte Ionuţ. El ascultă cu ochii mari, de câte ori bătrânul povesteşte prin ce a trecut, dar nu înţelege mare lucru. Alţi doi, mai mari, mai râd de bătrân şi le place să-l necăjească, dar recunosc amândoi că ştiu toate astea din spusele mai multor bătrâni care au fost în pribegie. Ionuţ Priboi (foto stânga) e tot strănepot al lui Cianghiri, iar Radu Istrate (foto dreapta) e strănepot al bulibaşei Matache, care nu mai trăieşte. Cu toţii şi-l amintesc, însă, deşi mulţi l-au cunoscut doar din povestiri, ca pe un mare om al acelor vremuri: „Avea bulibaşa pistol cu 12 focuri, ca să apere aurul şatrei. Când ne aşezam undeva, la o margine de sat, mergea la jandarmi ca să închirieze locul şi el răspundea de toată şatra în faţa autorităţilor.” Acum romii căldărari din Şatra lui Matache sunt aşezaţi definitiv în Meteor, dar bătrânii îşi amintesc cu nostalgie vremurile când umblau din sat în sat, iar perioada Holocaustului este subiectul pe care cu greu poţi să-l abordezi în faţa lor fără să le aduci tristeţea în glas.
sursa: Vertical Online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu